Imparatul Frideric III (de Francois Copee)

Imparatul Frideric III (de Francois Copee)

de George Cosbuc

Cezare, tie glorii! Tu nu stii ca destinul
Cu ani iti mai lungeste, cu luni ori zile chinul!
Ah, cei viteji de moarte nicicand nu simt fiori:
In sesul crunt de lupta tu i-ai privit in fata,
Acum astepti venirea-i cu liniste mareata,
Esti tare, stii ca mori!

Din tarm bretonic pana pe stepe in tot intinsul
Rusiei, orice suflet doreste-ti dinadinsul
Trai lung : si cand de friguri bolnav zaceai in pat
Partasa-ti fu durerii chiar lumea dusmaneasca
Si-n Francia nu-i nimeni ce n-ar fi zis : traiasca
Sarmanul Imparat!

Francezii! Ei de ura abia-si mai cunosc firea
Dar sfant si nobil arde in pieptul lor iubirea,
Si cand dusmanii sufar, francezii toti iubesc,
Noi urgisim trecutul; nu regi, noi uram tara,
Dar intre baionete, ca si intre spice vara,
Flori albe-a milei cresc.

Ei chiar! Ale lor inimi greu sangera de mila
Vitejilor pe care-i acopera movila
Cu proaspat lut pe campul atator mari batai
Dar azi vedem in tine, tu cel pornit spre moarte,
Noi azi vedem un tata si-un sot, de-a carui soarte
Plang jalnic toti ai tai.

Cand a murit batranul monarh, ca mostenire
Lasandu-ti coroana de larga stralucire.
Cand Wilhelm, legendarul mosneag, a disparut
Noi te-am vazut pe tine uitandu-ti suferinta
Vedeam cum devii tare, tu cel mort, caci vointa
Din nou te-a renascut.

Atat a fost de  tragic! Sa te vedem pe tine
Bolnav fugind din tara cu nopti si vanturi line
Din sud, unde la maluri bat valuri,
Acolo, nu de totul, dar mult ti se alinase
Durerile; ci-n urma chemat ai fost acasa
In tari de neam, la nord.

Si gura ta cuvinte etern nu mai rosteste,
Caci morbul ce se-ntinde si zi de zi tot creste,
A-nchis a tale graiuri, dar tu ai apucat
Condeiul si-ai scris : " Pace", acest un singur nume
Prin inimi de la margini la margine de lume
Cu drag a rasunat!

Nu minte niciodata un om cand e sa moara.
Decat porumb, mai nobil e vulturul, cand zboara
Ducand oliv. Cu totii crezura-n noi ce-ai zis.
Vedeam ca ziua pacii zori sfinte ne arata,
Si eu, poetul Franciei, destept visand odata
Vedeam mari fapte-n vis.

Ziceai: " S-apropie moartea: mai am cateva zile
In cartea vesniciei nu pot umplea eu file
Dar pot sa scriu o fata, cum n-au scris inca regi,
O singura porunca mai am, dar ea va face
Din tot pamantul urii un larg pamant de pace:
Un rai, pe timpi intregi.

Ah, Francia si Prusia sunt doua tari nebune:
Tot gandul lor, tot dorul e numai sa-si razbune,
Averi, cultura, spirit, tot dau pentur razboi.
Un glont, chiar fara tinta sunad la furntarie,
E-n stare sa porneasca maceluri si robie
Si sange stors siroi.

Dar nu! Eu vreau sa-alerge popoarele spre bine.
Sunt rege, sunt stapanul acestor tari, de mine
Asculta, cata vreme pe tron de rege stau.
Amurg de noapte-i ura, eu vreau sa rup amurgul,
N-am lipsa eu de tunuri si osti : redau Strassburgul
Si Metz-ul il redau.

Redati, germani, pamantul rapit cu foc si spada
Caci grii si ura nu mai ne da aceasta prada:
Sunt rani, care poate iarasi curand ne vor durea!
Sa facem cu vecinii din nou hotar de pace;
Ma doare sa fac asta, dar stiu ca de voi face,
Te vindeci, tara mea!

Presimt miros de sange, mari taberi au sa vie.
Eu mor, dar cel din urma respiri de viata vie
Din pieptu-mi cald iubirii si pacii eu l-am dat.
Ah, din atatea tunuri, prin zone-n larg de zare,
Varsati voi monumente acelui rege care
O zi pe tron a stat.

Dar vis a fost s-acesta, decat parere.
Tu zaci bolnav, azi-maine tu mori si n-ai putere
Sa-nchizi u dram de ura; cat sta acela drum,
Tu nu ne poti conduce la port, nu rupi catena
Si ah! raman tot sclave Alsacia si Lorena
La prusi ca pan-acum!

Dar nu de tot! Trompete curand au sa rasune,
Noi iar vom pierde fierul de dat sa se razbune,
Din nou va geme tunul ducand cu el ruini.
Germani si franci! Orbeste loviti-va-n parire
Aveti cinci milioane de oameni in ostire
Dar Doamne, ce putini!

Cinci mile glontul vostru de-abia poate sa zboare,
Grabiti dar! Faceti arme mai tari si mai usoare,
E veche pusca voastra, e grea pentru razboi
Si plumbi de cinci ori patru abia va-ncap in arme,
Noi da-vom pusti mai bune feciorilor sa sfarme
De doua ori cat voi.

Omor voim? Ah, fie turbat atunci omorul!
Noi trebui sa ucidem de-acum inca poporul,
Sa-i stoarcem pentru arme chiar ultimul obol
Suntem pe-un gand : o tara se va topi in sange,
Ori se va stinge Prusia, ori Francia se va stinge,
Sub plagi, in pieptul gol.

Oh, nu sunt oare piedici acestei griji nebune?
Tu, folosof si rege, intreg pamantul spune,
Caci esti deschis la suflet, esti bun si drept la gand:
Tu lasi fara speranta pe franci? Nu pui la cale
Rabdarea lor? Cuvantul din ora mortii tale
E singurul " Nicicand!"

Ca preot azi poetul iti zice trei cuvinte:
Cum ai sa mergi tu-n fata eternului parinte,
Cand tot esti plin de sange, prin spada scrus din noi.
Avand pacate, spune-mi, e-n stare sa-ti ajute
Ca-n cumpana vei pune tu singura virtute:
Bravura de razboi!

Oh, cat ar simti mula si gratie creatorul
Cand pentur tine sincer ruga-s-ar tot poporul
Alsaciei si-al Lorenei c-o inima s-un glas -
Cand fii, naltand manute, bland mamele i-ar spune
Sa-ti zica de repaus o sfanta rugaciune
In ultimul tau ceas





Imparatul Frideric III (de Francois Copee)


Aceasta pagina a fost accesata de 1078 ori.