Fulger

Fulger

de George Cosbuc

Feciorul lui Crai-Negru cu drag asculta sfatul Tatane-sau si pleaca la Volbura-mparatul, Sa ceara de sotie pe Salba. Dragul meu Bland Volbura vorbeste cunosc in tine eu Pe omul bun si vrednic! Ci-ti dau trei lucruri tie, Pe cari de le vei face, tu vei primi sotie Pe Salba si, ca zestre, deplina tara mea! Te cugeta dar, Fulger, si, daca-ti va place Copila, da-mi cuvantul ca stai la toate gata! La fata merge Fulger in turn; si-i place fata, Caci n-a vazut pe lume nimica mai frumos Ca Salba. Ea roseste si pleaca ochii-n jos, Cand Fulger ii da vorba, ca dansul o peteste; Si tot mai mult obrazul copilei se-nroseste, Pre cand zicea: Tot pasul, p-al casei noastre prag, Sa-ti fie pas de aur! Tu-mi esti atat de drag Si-a ta voi fi eu, Fulger, caci mult de tine-mi place! Tu mergi acum la tata si-i spune, ca vei face Trei lucruri, vitejeste, precum le va dori Sa nu te temi de vorba lui Volbura: vor fi Trei lucruri mari, pe care le cauta-mparatul, Dar vino tu la mine, caci da-ti-voi tie sfatul, Cum ai sa faci acele trei lucruri! A-nturnat La Volbura-apoi Fulger si-a spus ca-i aplecat Sa faca-acele lucruri. Cu drag atunci se duce La masa-i imparatul; din masa, ce straluce D-arginturi si-adamante, pahar de aur ia Si-l da vorbind lui Fulger: Din veci dorinta mea A fost macar o data sa-mi fac voios palatul Cu apa din fantana lui Negura-mparatul! Asa-nteleg din oameni, ca-n tara lui Amurg Sunt septe fantanele si toate septe curg La Negura-n palaturi; aceste fantanele Port apa farmecata, caci cel ce bea din ele E sanatos de-a pururi si vesel e mereu. De mult doresc din apa lui Negura sa beu, Dar n-a fost nici un modru, caci la fantani stau paza Trei taberi panditoare si rar voinic cuteaza Sa fure strop de apa, prin vorbe viclenesti, Dar tu, iubite Fulger, pe Salba de-o doresti, Gateste-te si-alearga! Incaleca-ti fugarul Si-mi fa dara pe voie! Bland Fulger ia paharul Si iese din paluta; cand nimeni n-a zarit, Se suie-n turn la Salba si tot i-a povestit, Cum Volbura departe la Negura-l trimite. Si cand aude fata, din lazi intraurite A scos naframa dalba, pe margine cu flori, Si dandu-o lui Fulger i-a zis: Pentru feciori Tin fetele de-a pururi inel si naframuta! Dar fii cuminte, Fulger, caci Negura nu cruta Pe nici un om trece pece granitele lui: Tu insa naframuta pe inima s-o pui Si s-o saruti pe margini cu drag in patru randuri Si-atunci vei pute face tot ceea ce-ti sta-n ganduri, Caci nevazut esti, Fulger, de ochi lumesti atunci. Cu-acest sfat zboara Fulger trei coaste si trei lunci, Trei tari in tot de-a lungul, trei tari in tot de-a latul, Si-ajunge-n pace-n tara lui Negura-mparatul. Iar cand a fost aproape de curti, incetinel Pe san a pus odorul si-n patru colturi el Saruta naframuta, si-atunci simti pe tample Foc nobil: la fantana se duce si, cum umple Paharul sau de apa, trei taberi il pandea, Dar nici un om din taberi cu ochii nu-l vedea, El fura si se-ntoarce; fugea fugaru-n fuga, Cat pare ca din fraie vrea suflet sa mai suga, Si-n zori de zi s-opreste la Volbura-n palat. Si s-au mirat curtenii si lumea s-a mirat De Fulger, care-aduce pahar cu stropi de apa, Caci toti ziceau ca dansul nici mort macar nu scapa De Negura, de domnul din tara lui Amurg. Iar Volbura surade; din genele lui curg Doi picuri; el pe Fulger cu drag il ia de mana Si-apoi l-a dus la Salba si-a zis: Nadejde-ngana Slabita mea putere si-s plin de fericiri, Cand Domnul logodeste sperantele de miri! Si strange-n brat pe Fulger, pe Salba-n brat o strange, Pre cand de bucurie duios copila plange Si-arunca ochi de dragoste la Fulger pe furis. Au mers apoi in casa si toti au fost deschisi Si veseli, ca la nunta; a fost o veselie, Cum datina-i de-a pururi pe la-mparati sa fie. Iar cand, in zi de-a patra, zori dalbi se revarsara, La Volbura-mparatul grabeste Fulger iara Si cere-al doilea lucru. Cu drag atunci se duce La masa-i imparatul; din masa, ce straluce D-arginturi si-adamante, un frau de aur ia Si-l da vorbind lui Fulger: Din veci dorinta mea Si-ntreaga nerabdare, ce-n suflet mi s-anina, A fost sa vad vrodata cal galben fara splina Din tarmurile Marii. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi ca-n tara lui Pajura-mparat Sunt septezeci de stave de cai cu par de aur; Si spun ca-i pastoreste pe campuri un balaur, Ce varsa dintr-o nara grea flacara de foc, Caci om si zbici nu poate sa tina caii-n loc, Atata-s de salbatici! si nimeni nu-i in stare Sa-i prinda, nime-n lume, afar de-acela care Ii pune-n frau de aur, de zane faurit Si-acum, avand eu fraul, asa m-am socotit, Sa-ti pun la incercare craiasca vrednicie. Toiagul meu te-asteapta; te du, si-al tau sa fie! Si-l da lui Fulger fraul; iar el de nou s-a dus La Salba, pre cand nimeni nu l-a zarit, si-a spus Ca Volbura departe la Pajura-l trimite, S-aduca cal de aur din stave-intraurite. Si cand aude Salba, surade gratios Si bland ea de pe deget inelul si l-a scos Si-l da apoi lui Fulger, soptind cu-ncetinelul: Aibi griji si baga seama, ca-i fermecat inelul, Precum a fost naframa: din deget cand il scoti Si cruce faci cu dansul, te-asculta campii toti Si vai si cai si oameni te-asculta; in trei randuri Poti fermeca prin dansul tot ceea ce-ti sta-n ganduri! Voinicul pune-n deget inelul si pe loc Incaleca; se duce, ca flacara de foc, Trei tari in tot de-a lungul si tari in tot de-a latul, Si-ajunge pe hotarul lui Pajura-mparatul. Oh, Doamne, nu-i pe lume voinic asa fieros, Incat el sa nu cada de greu cutremur jos, Vazand pe campuri stava de cai! In herghelie, Nebuni si salhuietici saltau fugari o mie, Toti galbeni, cum e galban un soare-n rasarit; Balaurul pe gura zvarlea necontenit Pojar si jar pe-o suta de zari in departare, Grozav suna pamantul sub clocot de-alergare Si joc turbat. Pe pajisti mereu s-apropia Balaurul si stava; tot campul innegrea De spaima si de temeri, dar Fulger simte pace: Razand inelul trage si cruce cu el face Si-n clipa toata stava, ca marmura, sta-n loc Si nici nu se mai misca. Purtat de-acest noroc, Feciorul prinde fraul si-un cal din stava-nfraua; Si-n cap de noapte pleaca, dar n-a fost inca ziua, Cand bate la palatul lui Volbura-mparat. Si s-au mirat curtenii si lumea s-a mirat De Fulger, care-aduce cal galben fara splina, Caci toti stiau ca tara lui Pajura e plina De spaima si primejdii. Iar Volbura cu drag S-apropie de Fulger si vechiul sau toiag I-l pune-n maini si zice: Toiagul de domnie Ti-l dau, iubite Fulger, al tau de-acum sa fie! Au mers apoi in casa si pranzul au intins; Si-au fost boierii veseli, iar Salba dinadins Zambea pe-obraz cu lacrimi, si rasuna palatul De cant si veselie. A patra zi-mparatul Chema cu drag pe Fulger si-a zis: Eu te-nteleg Ca esti voinic in fire, ca esti fecior intreg, Dar timp e pentru fapta de-a treia; si se duce La masa-i imparatul; din masa, ce straluce D-arginturi si-adamante, fuior de aur ia Si-l da vorbind lui Fulger: Cand Lia, doamna mea, Sta chiar pe prag de moarte, mi-a dat aceste plete Si-a zis ca-n tara Dalba sunt treisprezece fete Frumoase si balaie, si-aceste fete port In san margele scumpe: de-atingi pe omul mort Cu-aceste margelute, tot omul mort invie. Vai, cat mi-a stat de-atuncea mereu in ganduri mie, S-aduc din tara Dalba margele si s-ating Pe Lia, sa-i dau zile! Dar iata, zile ning Pe fruntea mea-ncretita si-n groapa-s cu piciorul Degeaba mi-a fost insa la inima tot dorul Frumoasei mele doamne, caci nobila margea Eu n-am putut aduce! Mi-a spus-o doamna mea Ca numai oameni tineri, feciori numai pot merge. La Cetina-mparatul, dar n-au voit s-alerge Feciorii mei nici unul, caci mult e drumul greu. Oh, Doamne, de-as fi tanar, de mult as fi mers eu! Dar esti voinic, tu, Fulger; esti desigur feciorul Menit s-aduci margeaua dorita! Ia fuiorul Si mergi spre Rasarituri la Cetina-mparat Si-n zori de zi tu bate la poarta, la palat, Caci fetele veni-vor si-ndata-ti vor deschide: Dar nu glumi cu ele, caci stau a te ucide Cu glume pentru gluma! Ca schimb pentru fuior, Tu cere, scumpe Fulger, margea din sanul lor, Si-n urma cu margeaua la Volbura grabeste! Bland Fulger ia fuiorul, cu drag la el priveste Si iese din paluta. Cand nimeni n-a zarit, La Salba el se duce si tot i-a povestit, Cum Volbura departe la Cetina-l trimite S-aduca margelute. Cu gemete-ntreite Vai, Doamne! striga Salba si dulce-n brat a strans Pe Fulger asta-noapte visatu-te-am in plans, Iubitul meu! si plansul cu dor se talmaceste! Oh, ce sa-ti dau? Naframa nimic nu-ti foloseste, Nimic acum inelul, tot farmecul nimic! Esti brav, iubite Fulger, esti verde si voinic Si poti sa mergi cu zambet la Cetina-mparatul, Tu nu mai ceri si-n urma eu nu-ti mai pot da sfatul: Dar cugeta la mine, caci ai sa-nvingi mereu! Tu esti frumos si tanar, acesta-i chinul meu; Ma tem sa nu te-nsele copilele din tara Lui Cetina, caci ele ard greu, cum arde para, Si-un singur al lor zambet te poate fermeca! Un farmec pentru farmec din suflet eu ti-as da, Dar n-am acum! Pastreaza-mi inelul si naframa, Si cugeta, nu cumva, voind sa-nvii pe mama, Tu sa m-omori pe mine! Oh, tot poti face tu, Din cate cere tata, dar asta numai nu! Ci du-te, du-te, Fulger, dar cugeta la mine, Caci eu plangand voi face matanii pentru tine Si-n fiece clipita genunchii voi pleca; Si, pentru-ntoarceri bune, cu dragoste voi da Prescuri si sarindare, sa cante glas de clerici Trei mii de slujbe sfinte la trei mii de biserici. Asa vorbi copila, iar Fulger a varsat O lacrima de mila, apoi a-mbratisat Pe Salba lui si pleaca. Urmat de-a Salbei soapte, Alearga si se pierde sub nori, la Miazanoapte. Trecut-au luni de-atuncea si luni tot trec mereu. Lui Volbura-mparatul ii trece timpul greu, Iar Salba-n toata ziua matanii multe face Si-n zari tinteste ochii, sa vina cine-i place. Degeaba! Ea-n biserici trei mii de slujbe-a dat. Dar dus e, dus feciorul si-n veci n-a renturnat.



Fulger


Aceasta pagina a fost accesata de 1471 ori.