Fragment epic
de George Cosbuc
Iar pe lumea ceealalta scoborand acum flacaii Cei cazuti la Vid pe dealuri si pe sesuri la Vidin, Cati sosesc pe rand in stoluri, adunati in gura vaii Stau s-astepte alte gloate cate se vedeau ca vin. Unii sterg de iarba uda cate-o sabie-ncruntata, Din pulpana hainei, altii sangele dusman il storc, Si se lauda cu totii si vorbesc cu totii-odata Precum fac biruitorii din razboaie cand se-ntorc. Cand vazur-aceasta gloata, toti acei ce-ndusmanira Pe romani de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresarit Resfirandu-se prin noapte, precum fumul se resfira, Si din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur si cu gheata mortii-n gura, Morti erau de-a doua oara, ca-ntr-al Orcului noian Luptatorii din Mikene cand ingalbeniti vazura Stralucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai nostri morti de veacuri, cati pierira prin razboaie, Aparand a lor credinta si pamantul romanesc, Stau cu ochii tinta-n noapte si-al lor mijloc il indoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zaresc: Vad romani, si-aud cuvinte romanesti! De-ai lor cu totii! Umilit venea, iar astazi ce trufas acest popor Si-ndraznind dintai o seama, vin sfiosi sa-si vada sotii, Tot mai multi, cu totii-n urma s-au pornit din noaptea lor. Si precum in neastampar pasari grabnice cu zborul Se tot strang de pretutindeni toamna ca sa plece stol, Astfel s-adunau romanii si sporea mereu poporul Celor morti umpland de vuiet campul meu-nainte gol. S-a miscat acum de-a valma toata lumea-n locuinta Umbrelor, sunand ca marea si-ntr-un zbucium neintrerupt, Iar de-atata nor de duhuri ce-si vadea prin glas fiinta Se parea ca-i romaneasca toata lumea dedesubt. Strabatand genuni cu mersul, nesfarsita li-e venirea, Ca potopul de puternici si nebiruiti ca el Cati pieira far de urma coplesiti de navalirea Asiei, si-arcasi cu gluga din campiile lui Gel. Cati au inrosit cu sange rauri mari si-ascunse plaiuri. Cand prin vaile bulgare Ionit-avea locas, Si frumosul grai al nostru printre balbaite graiuri Si-l pastrau, murind sub steagul ducilor de Fagaras. Iata-i, insisi vin in frunte cei ce-au carmuit norodul, Principii din munti si banii cu viteze fiare-n scut, Si cu Negru-vod-alaturi vine Dragos voievodul, Unul fost la Olt de paza, celalalt strajer la Prut. Si-Alexandru-al carui nume si-astazi codrii-l mai ingana Tanar si parand ca Hector cel cu coif fluturator, Cand cu sulita-i grozava, falnic rasucind-o-n mana, Sare-n mandru-i car si umple campii Troiei de omor. Trasnet al maniei noastre, Mircea, tu iuteste-ti pasii, Ada-ti gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi Prins-au fulgerul cu palma! Brat, ce pustiind vrajmasii, Dunarea ca sot de lupta, muntii te-ai trudit sa-i chemi. Ce vei fi gandit tu, Mircea, cand vedeai pornit cum vine Peste munti si peste ape, ca furtuna, Ilderim? Vai, putem noi azi pricepe sufletul ce-a fost in tine, Mai avem simtire-n inimi ca-ndeajuns sa te slavim? Iar dincolo vine-n goana cel ce-n numarate zile A clintit temeiul lumii si-a oprit si vremea-n loc, Cel cu nume sfant de-Arhanghel cu-al tau nume, Mihaile, Tot ca tine de puternic si cu sabie de foc. Muntii se retrag din cale-i, iar protivnica sa barda Intra-n fier ca-n lemnul putred, pui din oltenescul leu! Foc de n-ar mai fi, si lege, ca nimic sa nu mai arda, Foc ar naste iar pe lume ochii-acestui Prometeu. Si cu el Farcas si Stoica, si-nvartindu-si buzduganul Doi Buzesti, ducand si spaima si-al pieririi-nghet cu ei! Spuie Neajlovul, Sinane, cate osti pierdu sultanul, Si selimberul sa spuie cum ti-a fost, nebune-Andrei? Amurat, ti-aduci aminte cum sosi grabit odata Si era sa-ti sparga poarta ca sa-ti intre-n tarigrad? Si ce cale-avea sa faca! Dar s-a tanguit vrodata Fulgerul ca-i drum departe de la nor pana la brad? Iata-l insa cel din cuibul pus de-ostenii teutonici, Stefan, turnul de-aparare al romanilor, venind Suflet manios si-n toata stralucirea cata-n cronici Scrisa e c-a fost pe vremea cand el tara strajuind A facut din oase-un munte si-a-nhatat si regi de plete Si, arand de ciuda campul, puse-n jug dusmanii lui Pe manunchiul spazii sale mana lui tot calda stete, Caci el nu stiuse-n viata cum s-anina spada-n cui. El si-aici e-ntreg in arme si purcede-aprins pe cale, Parc-a pururi vede-n fata Racova si Podu-Nalt, Iar de vuietul multimii si de coifuri si de zale Tremura, razbit de spaima, tot taramul celalalt. El si-aici e vantul iernii, si dusmanii sai sunt pleava! Urca munti fara de plaiuri, trece Dunari fara pod Faceti loc! Sosesc ca raul luptatorii din Suceava, Trec voinicii cei napraznici ai lui stefan voievod! Si Ion Cumplitul voda, jalnic schilavita straja A Moldovei, scut puternic al poporului de rand, Si nenfricosatul tepes, Petru Rares a lui Maja Vin cu totii de prin noapte, gloate-n urma-le-aducand. Si hatmani si capi de oaste dati-mi voi acum o suta De vieti, ca sa am vreme sa-i numesc aici pe toti! Si tu, neam roman, tu astazi stai cu inima pierduta, Far de zei te crezi pe lume si pustiu tu te socoti. Iata-ti gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moarta, Ah, ca n-am eu glas de tunet ca sa pot sa le rechem Ne avem si noi Olimpul, si pe-a vesniciei poarta Am intrat si noi; si-ntr-insul zei fara de moarte-avem! Ce-ti aluneci plini de jale ochii umezi pe ruine, Neam al nostru, ca sa judeci drumul schimbatoarei sorti? Soarele din noapte iese, din mormant puterea vine: Nasterea cea viitoare ne e-n lumea celor morti.
Fragment epic
Aceasta pagina a fost accesata de 2998 ori.
