Fragment
de George Cosbuc
Ea nu-i inchide usa, nu-l prinde de vestmant, Nu-l roaga si nu-i cade cu hohot la picioare Sa-i zica : - „Stai, iubite !” Nu cata plangatoare In ochii lui - Navalnic afara bate vant, De-al fulgerelor vuiet vazduhurile tuna, Dar dansul vrea sa iasa prin noapte si furtuna, S-alerge fara tinta, nebun, un om pribag, Sa fuga, sa se stie departe de-acest prag AI casei locuite de cea mai rea femeie ! Nu-si ia nici ziua buna, nu-i vrednic sa-i deie Nici mana, caci pierirea e-nchisa-n mana ei; Nu vrea sa-i vada ochii salbatici si misei! Femeie e si dansa ! Gandirea-i e infama, Insala, si-i sotie, ea minte, si e mama ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret - Pe-un Dumnezeu sa-l nasca satan ! E blasfemie Sa crezi in intruparea lui Crist dintr-o Marie ! Si daca e sa credem poetii pe cuvant, O dat-a fost ea numai Marie pe pamant, Dar ea de milioane de ori e Magdalena ! Vampir, cand te iubeste, si-n ura ei, hiena - Un demon ! El navalnic a pus picioru-n prag. Atunci din ochii vestezi de dornicul lui drag Tacand a sters femeia o lacrima cu iia. Si el, el a vazut-o ! Si-n pieptul lui mania O clipa sovaieste, ramane-ncremenit- Si cum destepti din lesin pe om, cand l-ai izbit Puternic d-un perete, asa era ! Colosul De ganduri, la privirea femeii, s-a topit! Si galben la picioare-i s-asterne furiosul. L-a pironit acolo un strop, un singur strop Cand n-a putut tot cerul cu-ntregul potop !
Fragment
Aceasta pagina a fost accesata de 2505 ori.
