Drumul iubirii

Drumul iubirii

de George Cosbuc

Eu o stiu din cartea sfanta, Si ti-o spun, sa te feresti! Baiazid, talmacitorul Vrerilor dumnezeiesti, Ale carui vorbe-arata Drumul spre-adevar, precum Carul de pe cer conduce Navele spre-al Noptii drum, Predica-n moscheie-odata: - “Dumnezeu, el ne iubi, Sa-l iubim si noi.” Intr-asta Ben-Said grabit veni: - “Mare-nvatator al nostru, Cel de-Alah din cer trimis! Mi-am pierdut de ieri magarul, Si-am avut ast' noapte-un vis Sa te-ntreb aici pe tine, Ca tu stii si poti sa-mi spui.” Baiazid privi la dansul Si-a zambit de vorba lui. Dar continua cuvantul: - “Spuneti, care dintre voi Nu-i convins ca peste veacuri Pana-n zilele de-apoi Singura iubire este Sfantul drum adevarat?” Toti tacura. Ahmet singur, Un batran intunecat, Ridicandu-se, raspunse: - “La ce-a dat-o Dumnezeu? N-am stiut-o niciodata, Spune-mi ce-i, s-o stiu si eu!” Baiazid incet se-ntoarse, Si-aratand spre-acel batran: - “Ben-Said, tu cati magarul, Iata-l, asta-i, ada-i fan.” Mi-a ramas aminte vorba Marelui invatator. Ben-Saizii nu vad alta Decat tot durerea lor, Si cand unii poarta lupta Plini de-avant, grabiti rasar Ben-Saizii sa-i incurce Cu pierdutul lor magar. Iar cand vezi ca multi iubirii Inima tacuti si-o-nchid, Tu de-Ahmet iti aminteste Si de ce-a spus Baiazid.






Drumul iubirii


Aceasta pagina a fost accesata de 1049 ori.