Dragul mamei

Dragul mamei

de George Cosbuc


I

Colo-n jos, in jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plina, Neted la trupina, Cu crengi ratezate, Spre pamant plecate; Iara langa plop Este-o casa noua Cu feresti vro doua, Casa sindilita Mandru varuita, Cu fata spre soare, Cu ograda mare, Cu porti ridicate, Cu usi largi si late, Si cu prag de fag. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afara, In amurg de seara Lelea Fira sta, Gheme depana, Sfaturi insira Pentru fata-sa. C-asa-i daca are Fira fata mare: Mi-o tot sfadeste, Caci fata iubeste Si se prapadeste Dup-un feciorel, Si-apoi pentru el Ea rabda ocara Si-n casa si-afara De s-a dus prin tara Poveste si veste, Si-apoi nu-i poveste, Firei placea tare Feciorul pe care Fata-sa-l iubea, Insa el n-avea Averi gramadite, N-avea casi si vite; Fira deci fierbea Si mi se ciudea, Caci dansa voia Fata-i sa iubeasca Pe-un fecior cu stare Si cu valfa mare... Tot asa si iara Si-acum stand afara Fira se ciudeste Si mi se sfadeste; Fata tort raschira, Fuse pline-nfira Si-nfirand ofteaza, Jalnic lacrimeaza Si lacrimand tace, Caci n-are ce face. Fira mi-o vedea Si din cap dadea Si din grai graia: Fata, draga mea! Nu stiu cum, nu-i bine, Nu stiu ce-i cu tine, Ca tot porti banat De te rad prin sat, Si porti jale-amara De te rad prin tara! Nu stiu ce-i cu tine Ca deloc nu-i bine Ca oftezi mereu, Lacrimi versi din greu Si tot gemi de suna, Parca esti nebuna, Si-apoi zile intregi Tu tot vii si-alergi Si-ti tot plangi norocul Si nu-ti afli locul! Nu stiu ce-as direge, Ca sa-ti dai de lege Si sa fii cuminte Ca si mai-nainte! Fata raschira, Mama depana Si iar cuvanta: Draga mamei, fata, Nu fi suparata, Nu tot suspina, Nu tot lacrima, Ca-mi faci ganduri grele, De ma-omor cu ele! Fii tu veseloasa, Caci tu esti mireasa, Ai mire, ca el, Tras prin un inel Si el ti-a adus, Dar eu nu ti-am spus, La grumazi margele, Pe deget inele, Brau si-ncingatori, Zadie cu flori, Naframi de matase Toate-n aur trase, Pe margini tivite, Toate-ntraurite! Fata suspina, Mama sta ce sta Si iar cuvanta: Draga mamei, fata, Fii cuminte-odata Si-ti alina plansul, Du-te dupa dansul, Caci gazdac e tare, Multe mosii are; Are vaci si boi, Turme-ntregi de oi; Are zece juguri Si pe-atatea pluguri. Are vii de struguri; Are-o casa nalta Mandru ridicata Casa sindilita Mandru varuita! Ana suspina, Fira sta ce sta Si iar cuvanta: Draga mamei, fata, Fii cuminte-odata Si-ti alina plansul, Du-te dupa dansul, Caci el e frumos La cautatura La scurtatura, Nalt e de statura Si-ndesat paseste Si se potriveste Potriveste bine, Draga mea, cu tine. Lasa pe Ionel, Nu gandi la el, Caci sarac e tare Si nici neamuri n-are Si-i din vita rea Ce zici, draga mea?! Fata raschira, Din greu rasufla Si-apoi cuvanta: Mama, orice-i face, Unul numa-mi place, Unul singurel: Numai Ionel! Alt fecior in lume Nu-mi trebui si-anume Io ti-o spun o data: Decat maritata Dupa alt fecior, Mai bine ma-omor! S-o stii, mama, bine Asta de la mine! Fira greu radea Si se catranea Si-apoi se rastea: Fa dar cum vei face, Fa precum iti place, Fa de capul tau, Cum vei sti mai rau! Du-te unde vrei, Pieri din ochii mei, Pieri-mi dinainte, Fata fara minte!... Iubea-si Fira fata, Incat era gata Pentru ea sa sara Prin apa si para Si d-aceea ea De necaz plangea Cand mi se gandea, Cum ca-i lucra fata Cum nu lucra alta! Si d-aceea sta Si se cugeta Si traia cu gandul Zilele de-a randul Si-ntrebat-a finii Si-a-ntrebat vecinii Si-ntrebat-a fratii Si-a-ntrebat cumnatii Doar vor sti sa-i spuna Vro povata buna. Si-a umblat, umblat Zile-ntregi prin sat Si-a tot intrebat, Dar i-au spus cumnatii, Rudele si fratii Si i-au spus vecinii, Oamenii si finii Sa nu-si bata gandul Unde nu-i cu randul, Sa n-apuce codru, Unde nu-i cu modru. Insa Fira sta, Sta si cugeta, Mult se framanta Si-ntrebat-a iara Prin lume si tara Si-a-ntrebat anume Prin tara si lume Pe la vrajitori Si descantatori; Pe la crai de mesteri, Cari traiesc in pesteri Si cari pot s-adune Dragoste p-alune Si pot munti sa-nsire P-o sarma subtire, Si pot face vraja Si scot fier din glaja Si din nea scot sange Si pot dealuri strange, Si ei strang un munte Pana-l fac graunte! Si-apoi vrajitorii Si descantatorii Bobi pe masa-ntins-au, Pascalii deschis-au, Bobi au insirat, Stele-au numarat Si raspuns au dat Ca Fira sa puna Sambure de-aluna Si iarba nebuna Mugure de paltin Si iarba lui Tatin, Aripa de-albina Fir de rocoina, Maduva de soc, Fir de busuioc Sa fiarba la foc In apa curata Bine strecurata Pan va aburi, Pan va clocoti, Pana ce vor fi Ierbile-ncalcite, Arse si topite. Iar apoi si-apoi Fira le va scoate, Le va pune toate Intr-o bandurica, Intr-o carpa mica Si-apoi le va duce Unde-i drumul cruce Si le va-ngropa Si-n pamant vor sta Din zori pana-n seara Si pana-n zori iara, Farmecul sa piara, Raul sa se stanga, Vrajele sa stranga Firicele coapte: Ceasul rau de noapte; Dragostea copilei, Ceasul rau al zilei! Si-apoi Fira-n zori Pe la cantatori Sa le scoata-afara, Si-apoi de cu seara Cand se va culca, Le va aseza Sub perina sa Caci din vrajitura Si din facatura Ierbile topite Vis ii vor trimite, Visuri dulci si bune Si-n vis ii vor spune, Ce sa faca biata Sa-si mantuie fata. Fira-asa facea, Ea la foc punea Sambure de-aluna Si iarba nebuna, Mugure de paltin Si iarba lui Tatin, Aripa de-albina, Fir de rocoina, Maduva de soc, Fir de busuioc Si-apoi le fierbea Pana clocotea Apa din ulcea, Pana se topea Ierburile stoarse, Apoi mi le scoase Si le-a ingropat Si le-a dezgropat Si le-a asezat Sub perina-n pat; Apoi se culca Si greu vis visa, Vis de vrajitura, Vis de facatura, Vis bun de cu seara Pentru jale-amara Vis de miezul noptii Pentru vraja mortii; Vis de dimineata, Vraja de viata. II

Iar a doua zi, Cat ce se trezi Fira veseloasa A iesit din casa Si s-a dus prin sat Si-apoi mi-a umblat Pe la toti cumnatii Si pe la toti fratii, Pe la toti vecinii Si pe la toti finii, Si le-a spus curat Visul ce-a visat, Ca adica-n vis O baba i-a zis, Ca Fira pe fata S-o prefaca moarta Si s-adune fini, S-adune vecini Si neamuri sa stranga Pe fata s-o planga Si sa mi-o boceasca Sa mi-o dauleasca, Si sa mi se poarte Chiar precum se port Oamenii la mort. Singur Ionel, Numai singur el Sa mi se prefaca Ca nu-i suparat, Nu-i innegurat, Sa umble razand Caci Ana auzand Glumele pe rand, Se va necaji; Si ea-l va uri, Cand va auzi, Ca de ras o poarta, Macar ca ea-i moarta. Fratii si cumnatii, Finii si vecinii, Daca-mi oblicira Ce vrea lelea Fira, Mi se invoira, Caci almintirea, zau, N-aveau incatrau. Lelea Fira-apoi Dusu-mi-s-a dus Cu capul pe sus Pana la Ionel Si-a vorbit cu el, Si mi-l mai sucea Si mi-l amagea Nu stiu ce-i spunea, Destul ca-l facea De mi se-nvoia Sa rada de fata, Macar ca ea-i moarta. Si-apoi veseloasa Fira-ntoarna-acasa Si precum radea Neincetat glumea Si fetei zicea: Draga mamei, fata, Nu fi suparata, Nu fi-nnegurata! Caci am socotit, Singura-am gandit, Ca n-am facut bine Ce-am facut cu tine, N-am umblat pe cale Si-n voile tale! Dar de-acum te las Sa faci cum iti place, Fa dar ce vei face Placa-ti Ionel, Daca-ti place el! Dar el totusi nu-i Chiar asa cum spui Si el, cum vad bine, Nu trage spre tine, Caci te ocareste, Te batjocoreste. Nu te mai voieste. Ana-ngalbenea Si din cap dadea; Ma-sa iar zicea: Dansul, cum vad bine, Nu trage spre tine, Si-apoi daca vrei Poti proba o data, Draga mamei, fata: Iat te fa tu moarta Si-ti voi pune eu Giolgi pe-obrazul tau Si-apoi se vor strange Rude si te-or plange Ca pe morti, caci ei Moarta te-or gandi, Si-apoi va veni Si-al tau Ionel, Iara daca el Plange dupa tine, Atuncea vezi bine, Ca el te iubeste De se prapadeste, Insa daca el Nu va fi-ntristat, Nice suparat, Atunci nu te are Draga, cum iti pare Tie, ca te are! Ana-ntai radea, Caci bine stia, Ca de-ar muri ea, Ionel ar plange Pana ce s-ar stange. Dar Fira din greu Ii zicea mereu: Ca Ionel glumeste Insa n-o iubeste. III

Anei nu-i placea Ma-sa ce zicea, Deci se tot gandea, Moarta se facea Si mi se punea P-o lavita lata Mandru ridicata, Iar Fira-i punea La cap faclioare, Faclii la picioare, Giolgiul preste fata, Cruce peste brata Si-apoi Fira mea Prin casa plangea Si se daulea Si iesea p-afara Si-ntra-n casa iara Tot cu jale-amara. Clopote sunau, Oameni s-adunau, S-adunara finii Si-au venit vecinii, S-adunara fratii Si-au venit cumnatii Si-au venit nepotii Suparati cu totii; Care cum venea Prin casa plangea Si se daulea. Ana-i asculta, Se cutremura Si mi se-nnora, Caci vedea prin casa Lacrimi cum se varsa Si-auzea p-afara Bocete amare Si biata copila Se umplea de mila Si era mai gata, Era p-aci fata Lumina s-o stanga, Panza sa o-nfranga, S-arate la lume, Ca nu-i moarta-anume, S-arate la tara, Ca ea-i vie iara. Dar pre cand voia Giolgiu-a sfasia Iata vai de ea Ionel venea! Fira veseloasa Cat ce-l vede-n casa, Prinde-a suspina, Prinde-a lacrima, Prinde-n gura mare Sa geama mai tare. Insa cum plangea Inima-i radea: Dinafara plansul La inima rasul, Pe limba suspinul Sub limba veninul. Ana tremura, Fira cuvanta, Vezi draguta ta?! Doamne, Doamne, ea Pana ce traia Cat te mai iubea Si te mai dorea! Si mi-a spus anume, Ca nu-i trebe-n lume Numai el si el Singur Ionel! Iar cand ii spuneam Si-n gluma ziceam, Ca mie nu-mi place Cum vrea si cum face, Atunci biata fata Umbla suparata Si plangea mereu Suspinand din greu; O, scumpa mea floare, Raza mea din soare! Ce-am facut cu tine Nu mai faca nime Si ce-am facut eu, Ierte-mi Dumnezeu! Atunci Ionel, Dalbul feciorel, De Fira-nvatat Mai intai zambea, Mai apoi radea Si glumind graia: Multe se vorbira, Multe, lele Fira, Dar adevarate Nu-s in lume toate! Auzit-am eu Povestind mereu, Ca Ana ma place Incat moartea-si face Si ca ma iubeste De se prapadeste! Ci nu-i drept, caci ea De mine fugea Si ma ocolea Si nu-ngaduia Sa vorbesc cu ea! Caci asa zicea, Ca io-s sarac tare, Om fara de stare Nu-i de casa mea Si eu nu-s de ea!... Ionel zicea Insa cum zicea El ingalbenea Si rau ii parea, Ca-a vorbit minciuna, N-a zis vorba buna, Si-i venea sa zica, Ca n-a zis nimica Precum trebuia, Si-i venea, venea Lumini sa le stanga, Panza sa o franga, Fesnici sa dumice, P-Ana s-o ridice S-o puna-n picioare Si apoi sa joare Ca fata nu-i moarta Far Fira o poarta De ocara-n tara Si la sat de-ocara! Si sa joare-apoi, Ca el cum vorbise Fira-l amagise. Dar pre cat el sta Si se framanta, Lelea Fira-l scoase Greu plangand din casa. Iar daca se-ntoarse Fira iar in casa, Dusu-mi-s-a-ndata La draga ei fata Si radea, radea Si din grai graia: Vezi! Dragutul tau Te-a vorbit de rau Si te ocaraste! Crezi ca te iubeste? Dar Ana tacea, Deci Fira mergea Si mi-o dezvalea, Giolgiul ridicat-a, Dar si-acuma fata Tot tacea, tacea, Fira mi-o privea Si cum o privea, Fata-i innegrea Si-mi inalbastrea. Alba se facea; Inima-i batea, Ochii-i se-nvartea, Creierii-i fierbea Caci Fira privea: Ruga alba rupta, Fata fetei supta Doi bujori tanjiti, Doi ochi vestejiti, Doua flori palite, Buze-nalbastrite Carunjea brumata Ana, fata moarta! Si cand mi-o vedea Fira vai de ea, Jos pe loc cadea Si plangea, plangea Cat de jale-amara Inima sa-i sara: Iar dupa ce finii, Fratii si vecinii La dansa-alergara Si mi-o ridicara, Ea strangea in brata Trupul fara viata Si cu-amor gemea Si cu-amor zicea: Bujorel, bujor, Inima de dor, Scumpe bujorele, Inima cu jele, Cat te-am iubit eu Sufletelul meu! Te-am iubit pe tine Mai mult ca pe mine, Pentru-al tau noroc As fi mers prin foc, As fi mers in tara Si din lume-afara! Vai, de-aceea eu Te-am sfadit mereu, Ca sa nu iubesti Pe cine voiesti Ci s-asculti pe mine Ca eu iti vreu bine Sa te dau departe Dupa om de carte; O, de-ar fi sa fie Sa fii iarasi vie, Cum te-as asculta, Pe brat te-as purta Si te-as marita Dupa placul tau... Ierte-mi Dumnezeu! Blastamat sa fie Ceasul de urgie, Care m-a-ndemnat Sa alerg prin sat Si s-alerg prin tara Pe la vrajitori Si descantatori! Blastamati sa fie Finii si cumnatii, Cumetrii si fratii, Ca nu ma oprira, Nu-mi desfatuira Vrajul de cu zori Pentru ca sa mori! Si Fira, sarmana, Plange dupa Ana Si plangea, plangea, Mainile-si frangea, Caci asa mult, biata, Isi iubise fata! IV

Iar a treia zi Clopotele grele Rasunau cu jele Si preotii cantau, Oameni s-adunau, Pe-Ana o-ngropau. Fira suparata Neagra si sfarmata Pasea-ncetinel Dupa salasel, Iar pre langa ea, Ionel mergea Negru si sfarmat, Ars de suparat. Ei precum mergeau Nimic nu ziceau Nu se dauleau Caci nu mai puteau; Iar cand fuse-aproape Pe moarta s-o-ngroape, Fira mi se-ntinse Si de mana prinse Pe bietul Ionel Si-a privit la el Cu durere grea Si din greu gemea Si cu-amar zicea: Blastamat sa fie Pe veac de vecie Blastamat de nori, De iarba si flori, Blastamat de luna Si de vreme buna, Blastamat de soare, Blastamat de mare, De vazduh si zare Acel om, pe care Mi-l impinge firea Sa strice iubirea Cea nevinovata De fecior si fata; Si pana-n vecie Blastamate fie Mamele cari fac Farmece de leac Pentru dragosti rele; Blastamate-s ele, Blastamate fie Lumea sa le stie, Sa le stie bine, Cum ma sti pe mine! Si zicand asa Ea mi se pleca, Tarna-n maini lua Si mi-o arunca Preste fata-sa: Dormi, draga mea fata, Cum dormeai odata Dulce leganata, Dormi dar, si ma iarta, Iar tu, lonele, Floarea zilei mele, Tu, sufletul meu, Daca n-am stiut eu Sa te pretuiesc Pana ce traia Scumpa fata-mea De-acuma voi sti, Te voi pretui! Tu vei fi al meu, Caci asa o vreu, Sa traiesti la mine, Ca sa-ti fie bine. Sa-mi tii loc de fiu Pana vei fi viu! Si ea cum zicea, Spre mormant privea. Lacrimi ii venea, Dulce cuprindea Pe Ionel, bietul, Si-ncetul, cu-ncetul Fruntea ea-si pleca, Fruntea-i asuda, Lung imi rasufla, Nemiscata sta. Iara Ionel O tinea spre el, O tinea duios Sa nu caza jos Lung el mi-o tinea, Insa cand privea, lonel vedea, Cum ca-n brat el poarta Vai, pe Fira moarta!
 



Dragul mamei


Aceasta pagina a fost accesata de 2019 ori.