Dragostea pacurareasca

Dragostea pacurareasca

de George Cosbuc

Suna coasta; turma-ncet Preste campuri face-si calea; Latra caini de suna valea, Iar de-alaturi prin spinet Se iveste,-alene vine Flacau nalt cu pasuri line. S-opresc turmele-n izvor Si din racoroasa apa Ele-n vreme ce s-adapa, Pacuraru-n preajma lor Razima-se de-un fag; sede Suparat, zdrobit se vede. Pe-a lui frunte nori s-adun Si privirile-i curate De grei picuri par udate; El tresare: nu-i semn bun, Caci tot sta cazut pe ganduri Si suspina-n dese randuri. Cum nu-i neamtul blastamat, Caci se face, ce se face, Multor feciori nu da pace Si nici mie nu mi-a dat, Ca m-a scos din sat afara Sa ma duca-n alta tara! Vai, si neamtul nu-i milos, Nu se uita si nu cata De-i esti frate, de-i esti tata, Numai om sa fii frumos; Te dezbraca si te tunde Si catana te raspunde. Iar catana... n-ar fi greu Si placea-mi-ar, placea mie Sa tot fiu in catanie, Dac-as fi-n pamantul meu Sa traiesc, cum se traieste, Cum stim noi, ardeleneste! Dar te duc, ca sa fii dus Si sa nu mai vii acasa, Caci cu anii nu te lasa Din porunci; si-acolo nu-s Oameni cu inima buna, Vorbe dulci macar sa-ti spuna! Vai, sa merg in loc de chin, Unde n-am cu dor nici frate Si nici om cu bunatate, Caci strainu-i tot strain: Tragi de moarte si te vede, El te bate, nu te crede... Cat mi-a fost mie de drag Sa man oile, sa pasca, Caprele sa rataceasca Prin padurile de fag Si din bucium cateodata Sa cant hora leganata! Sa vad codrul plin de-areti Si carlanii cum s-alunga; Iar in amurgit la strunga Sa mulg laptele-n galeti Si sa-mi fac eu singur slujba, Crestaturi facand pe cujba! Oh, si-acum sa dau de greu, Sa ma duca doru-n lume Si sa fiu silit anume, Ca sa-mi las pamantul meu; Sa las frati, sa las o mama, Suparata-a buna seama! Vai, sa ma despart acum De berbeci si miorele Si de voi, dragile mele Oi, care-mi facurati drum Prin senin, ca si prin ploaie La livezi si la zavoaie. Sa las lunca cea cu spini Si sa nu mai vad pe lunca Latrand cainii cum s-arunca Peste rat, cand pacuini Infricate de vreun tropot Fac sa sune glas de clopot! Sa las multe lucruri dragi; Eu sa ma despart de stana, Sa las salha cea batrana, Sa las codrul cel cu fagi, Sa las cranguri, sa las hucii, Si poiana cu bulbucii! Sa las vai, unde scobor Capete de curcubeie; Sa las stanisti si nedeie, Si sa schimb tacerea lor Cu mult zgomot, multa larma Din cetate si cazarma! Si sa las fluierul meu, Si sa nu mai cant pe dansul Doine vechi; imi vine plansul, Cand stiu bine, cum ca eu Am s-apuc in loc de fluier Pusca cea cu rece suier! Oh, si-apoi... atata dor, Dupa doi ochi de margele, Dup-un strut de viorele, Strans lipit de sanisor! Doamne, Doamne, cu ce soarte Tu ma dai de viu la moarte! Stiu eu ca la straini sant Cate lucruri de minune, Cate nu se mai pot spune Si n-au seaman pe pamant: Turnuri mari pana la stele, De te pierzi privind la ele! Si pe-acolo-s numai mari, Si corabii si ostroave, Potcoviti cai cu potcoave De argint; si-n alte tari Umbla cel din urma faur, Imbracat in strai de aur! Si spun cum ca poti vedea Alte lumi, si-acolo, Doamne! Intr-un an sunt doua toamne Si nu cade iarna grea; Ba mai spun ca este-o tara, Unde-i de-a pururea vara! Poate fi, caci ce folos! Pentru mine, ard-o focul, Ard-o, chiar sa fie locul Cum e raiul de frumos! Nu vreau tari de fala pline, Lase-ma p-aci pe mine! Caci p-aicea m-am dedat Cu vremi grele, cu vremi bune Si cu ploi si cu furtune Si cu cer innegurat: Eu stiu muntii, dar mai bine Ma stiu ei intregi pe mine! De pe-aceste locuri eu, Nu m-as duce niciodata, Caci in tara-nstrainata Stiu ca plange-voi mereu; Vai, putea-voi trai oare Fara miei, fara mioare? Tot cu dorul eu sa fiu? Tot cu jale fara seama Si de tata si de mama Eu nimica sa nu stiu? De parinti, de frati, sarmanii, Sa port dor, sa-l port cu anii? Vai, si-n sate pana cand Hori de brau se vor intinde Si cu fete se vor prinde Veselii flacai jucand, Singur eu in alta tara Sa ma lupt cu jale-amara? Si la claca si la nunti Si la glume-n sezatoare Numai eu sa nu fiu oare? Si pe coamele de munti Sa faca ce-or vrea pastorii, Eu s-ascult ce zic maiorii? Oh, si-apoi sa fiu inchis, Intre ziduri de cetate, Unde soarele strabate Numai rar si ca prin vis Si sa plang cu lacrami crunte, Largul meu, ce-aveam la munte? Tari straine! Mult amar, Mult amar de cine-si lasa Mama si frati buni acasa! Vai, si mie-asa-mi lasar Sortile, ca sa am parte De trai greu si-n tari departe! Scrisu-mi-e cum sa petrec! Sa va las campii iubite, Oi de mine pastorite Sa va las, caci maine plec! Oare dupa ani de jele Iar veti fi voi ale mele? Renturna-voi oare cand? Prin poiana de la Cruce Mai putea-ma-voi eu duce, Mai putea-voi eu, latrand Si pitit dup-o movila, Sa-nspaimant cate-o copila? Mai trai-voi primaveri Sa-mi vad turmele si cainii? Si cu baciu-n preajma stanii Mai cerca-ne-om in puteri, Spre-a vadi care-i mai harnic De pus casii pe comarnic? Si de-acum in sarbatori, Parasindu-mi mieluseaua, Mai juca-voi arcaneaua? Si de-acum in sezatori Voi mai fi sa fiu pe lume, Fetele sa-mi puna nume? Nu stiu cum am sa traiesc Colo-n tarile straine, Insa stiu atata bine Ca-n dor am sa ma topesc, Si-n veci nu-mi va bate vantul Sa-mi mai vad din nou pamantul! Stiu eu, ca de-acum mai mult N-am sa vad campii cu soare, N-am sa pastoresc mioare, Glas de clopot n-am s-ascult. Si vatui pe coasta lata N-am sa man eu niciodata! N-am sa vad preste razor Mai mult mieii cum alearga, Nici miori pe lunca larga. Nici intertii la izvor; N-am sa vad de-acuma iezii Pe la marginea livezii! Si pe coasta cu hemei Nu ma va mai duce dorul, Ca sa tai eu cu toporul Din fag frunza, pentru miei; Si-n poiana de la Cruce Veci de veci nu m-oi mai duce!




Dragostea pacurareasca


Aceasta pagina a fost accesata de 1089 ori.