Dragoste invrajbita

Dragoste invrajbita

de George Cosbuc


I

 Fata sta la poarta, ma-sa la prilaz Nu stiu ce-avea fata, ca-i era necaz Si umbla de colo pana colo beata. O vedea si ma-sa ca e suparata Si ca-i joaca-n lacrami ochii arsi de foc, O vedea prin casa ca se-nvarte-n loc; Prinde-n maini un lucru numai ca sa-l prinda, Iese-n tinda, intra, iarasi iese-n tinda Si framanta casa cu nimic, asa. Ieri, cat a fost ziua, nu s-astampara Nici cat bati in palme, si-alerga silhuie, O trudea vreo taina si-ar fi vrut s-o spuie Si de multa truda, n-a vorbit deloc. S-a culcat in urma suparata foc Si prin somn intruna a vorbit cu soapte. Asta-dimineata s-a sculat de noapte Si-a tors doua fuse pana s-au sculat Ceialalti ai casei. Si-avea plansa fata. N-a vrut sa manance. Toata dimineata N-a vorbit nici doua, iar cand a-nceput Ma-sa cu ocara, fata s-a facut Alba si-apoi verde si-a izbit din mana Fusul plin si furca si-a umplut de lana Lavitele vetrei. Bine, fa, dar ce-i? A luat in urma cusatura ei Cea cu flori camasa, soare de frumoasa Si s-a dus in pragul tindei, ca sa coasa. Dup-un ceas de vreme, mama-sa venind Nu stiu ce sa-i spuie, s-a crucit privind Cusatura fetei: Nu vezi ca se pierde? Unde-ar fi cu galben, ai cusut cu verde; Crucile pe umar nu le-ai dus in sir. Numara, Simino, numara pe fir; Trei le treci si doua le desparti deoparte, Ca sa iasa forma scrisa ca la carte. Florile altitei, tu le spanzuri sus, Rosul de pe margini uite cum l-ai pus! Si-ai cusut cu negrul fluturii pe coate!... A vazut Simina gresurile toate Si-a inceput sa taie cusatura-n rand. Se uita la panza! dar nebunu-i gand Alerga departe, numai foc si para. Cand se-ntoarse-n urma mama-sa de-afara Si-a pus mana-n solduri si-a privit-o drept: Ai stricat, Simino, ce-ai cusut la piept! Ce-a fost bun: pai, uite manecile-s rele! Ce-ai facut? Stai beata si te uiti la ele! Ea prinzandu-si toate sculele-ntr-un loc Le-azvarli deoparte: Da-le, mama,-n foc! II

Avea biata fata ca de ce sa-si poarte Sambetele insasi. Zi, ca si la moarte S-a gandit Simina, dar la asta nu. Ma-sa e de vina! Ma-sa-i zise: Du Cateva si Linei, ca si ea-ti aduce! Lina! Parca fetei ii venea s-apuce Si de gat s-o stranga pana va muri Lina, ca din dansa doar le rasari Cearta cu Lisandru! Lina-i vinovata! Ieri, de la chindie, si-astazi ziua toata S-a izbit cu gandul, tot pe ganduri stand, Parca e cu farmec! Tot acelasi gand, Parca-i sta Lisandru prapur inainte! Se muncea Simina sa-si aduc-aminte Cand s-au prins la cearta, pentru ce si cum? Ce-a zis el? Si dansa ce-a raspuns, si-n drum Cine-a fost s-auda? El a zis: Ei lasa, Pentru-atata lucru nu fi manioasa! Dac-am zis-o, iarta, n-am sa ti-o mai zic. Ea s-a-ntors grabita, n-a raspuns nimic Si-a plecat. Lisandru intr-un suflet vine: Nu te las, Simino, vreau sa mor mai bine! Nu te las acasa! Stai, ca faci pacat! Uite, da-mi o palma si sa fiu iertat! El a hartuit-o, n-a lasat-o-n pace Si-o silea sa rada. Hoata se preface! Ea smucindu-si insa grabnic bratul drept L-a lovit cu pumnul manioasa-n piept Ca s-o lase-n pace! Si-a plecat, nebuna! Asta-i ce o doare, asta numai una: L-a lovit! Lisandru, ca trasnit, cum sta, A privit in urma-i si-a strigat asa: Nu te cunoscusem, fa, mai dinainte! Dar asa ti-e portul? Bine, tine minte: De pe mine-ti creasca iarba verde-n prag. Rau e si Lisandru. Daca-l are drag Intr-atata fata si el stie bine, Cum il rabda locul, Doamne, cum ii vine Suflet sa mai umble zile suparat Pentru-o vorba numai? El e om barbat, N-o sa-si prinda doara mintea c-o femeie Pentru ce s-aprinde? pentru ce sa ieie De bani buni prostia oricarei femei? Vezi, a lui e vina! Nu e vina ei, A voit sa-si bata joc de ea, s-o stranga Cu tatana usii si-i venea sa planga De necaz! Sarmana, ea s-a increzut Si-acum el in urma vezi ce i-a facut: I-a spus verde-n fata ca-i mai place Lina! Ea-l iubeste, biata, cum iubesti lumina Ochilor, si toate-toate i le-a dat Si-acum el o poarta gurilor prin sat, O-ngloteste-n vorbe ca pe-o vinovata Tuturor le spune, ca Simina-i fata Mai asa si-altminteri, toti stiu de la el Ca pe-un brat Simina are un negel: Vezi cum vine, Doamne, peste om napastea?... Toata ziua fata s-a gandit la astea Si din toate una mai mult rasarea: Si-a batut Lisandru joc numai de ea. Si gemea Simina, foc acum pe dansul, Si strangea din gura sa-si inghita plansul. III

A venit Joiana. Fata si-a luat Donita, sa mulga. Era bine seara. Cald batea prin frunze vant de primavara. Fratele Siminei, Nicu, tremurand, Sta-n camasa-i lunga de copil, tinand Lumanarea-n preajma donitei. Deodata El clateste ceara si-nganand arata Pe pamant cu mana: Uite ce-ai facut. Si tarziu la urma urmei a vazut Fata ca de lapte donita e goala: Mult pe jos mulsese, si-alta parte-n poala Nicu e de vina! Nu mai vad defel! Si-l izbi deoparte, si-a lovit in el. Si plangand copilul si-a catat cararea. Ea luand din mana-i volnic lumanarea O lipi de-o piatra ca sa mulga iar. Nu mai era lapte si mulgea-n zadar Ugerul. Iar vaca poate niciodata N-a mai fost ca astazi neastamparata Si-a-ncetat Simina, ca s-a ostenit. Cand era prin tinda, ea si-a amintit C-a lasat aprinsa alba lumanare. D-apoi ce? Atata paguba mai mare! Si-i sari deodata gandul la vitel: N-a lasat in uger lapte pentru el Si-l auzi, sarmanul, cat de jalnic muge: Ei, dar ce-i o noapte! Maine-n zori va suge! Si-a naltat din umeri. Iac-asa!... Ce-i pasa! A intrat aprinsa si grabita-n casa, Donita punand-o dupa usa-n cui. Ma-sa sta crucita. Pai acol-o pui? Vino si strecoara laptele odata! Ea prinzandu-si grabnic vasul, i-l arata Ma-sei si-l izbeste: Ce sa mai strecor? Si rastit se-ntoarse fata-ntr-un picior. Si s-a-ntors si ma-sa negraind de teama, Nu cumva sa bage omul ei de seama, Ce ispravi ii face fata, c-apoi joc! Si s-au pus la cina. Fata sta la foc Si cand zise ma-sa: Haida, fa, la cina! Nu mananc! raspunse si iesi-n gradina. IV

Se-nserase bine. Turmele trecand Zanganeau vrun clopot, si veneau pe rand De la camp. Amurgul innegrise zarea. S-auzea-n departe tremurat cantarea Buciumului jalnic, ca un psalm in vant. Si plangea Simina si privea-n pamant Si-si vedea viata toata pustiita Dintr-o vorba numai! Se simtea slabita Ca d-un veac de boala. Toate-acum s-au dus! Si din ce? Simina n-avea chip de spus. Ieri, de catre seara, a plecat Simina Ca sa duc-o mustra de cusut la Lina, Prietena ei, poate cea mai buna-n sat Ma-sa-n targ fusese ieri si-a cumparat Mere; si Simina a luat trei mere Sa le duca Linei. Si Lisandru-i cere, Intalnind-o-n strada, marul cel tinut Pentru el! Ea-l dete insa necerut: De pe piept camasa vesel ea-si desface, Singur el s-aleaga marul care-i place. Dar daca iau doua? Bine, daca vrei, Imi ajunge unul! Dar daca iau trei? Si Simina rade: Mi le iei pe toate! Daca-ti place, ia-le! Tu te superi, poate? Nu, Lisandre; uite, as fi vrut, asa, Sa dau Linei unul. Lasa, ca-i voi da Alta data; Lina n-are doar sa piara! Daca-i pentru asta, fac eu asta-seara Sa-ntalnesc pe Lina, sa-i dau marul, vrei? Eu ti le dau tie, nu i le dau ei. Bine, ii dau marul, spui ca-i de la mine, Si-asa mi-e mai draga Lina decat tine. . . . V

Ea statea pe lait sub cires. Cu ea A venit si Turcu. Linistit sedea Cainele de-alaturi si-si privea stapana. Bratul stang naltandu-l, ea-si aduse mana Pana peste-obrajii rumeni si involti, Iar cu mana dreapta, apucand de colt Maneca ei stanga, isi stergea plansoarea. Se pornise vantul prin cires, si floarea A-nceput sa ninga sisaind domol, Si cadea pe pieptul si pe bratul gol Al Siminii, standu-i alba-n poala rochii. Doua-trei flori poate au ajuns in ochii Cainelui, si-n urma cainele-a-nceput Maraind sa miste capul. A tacut Cateva clipite si-a-nceput mai tare. Fata, tresarita, se mira ce are Cainele, si blanda ea l-a mulcomit. N-auzea nimica. Vantul a clatit Ramura pe care sta vro pasarica Si dormea, si biata s-a zbatut de frica, Si-acel zgomot dase canelui prepus. Ce-ntuneric! Fata s-a izbit in sus, Si simtea ca-i arde capul tot, ca focul, Si de-amar navalnic n-o mai tine locul. Prea sunt eu nebuna! Si pe cand zicea S-a naltat cu totul, hotarat avea Gandul sa se duca linistit in casa. Dar simtea o mana grea cum ii apasa Pieptul si-o sugruma, si o tine drept. Ce sa fac in casa? Dar aici ce-astept? Si-i venea sa tipe ca dintr-o padure Si-i venea sa urle ca din foc, sa-njure, Si-i venea sa plece, noaptea cum era, La Lisandru-acasa. Ce e de-ar pleca? L-ar gasi prin curte, l-ar gasi la cina, L-ar ruga, spunandu-i ca el nu-i de vina Si plangand i-ar zice: Nu fi suparat, Bate-ma, Lisandre, ca nu faci pacat! El e bun ca lumea, el le iarta toate, El nu tine minte si-ar ierta-o poate! Si cu-aceste ganduri ea s-a-mbarbatat Dar in clipa asta Turcu si-a naltat Capul, intorcandu-l intr-o parte tanta. S-a miscat si fata si-a ramas ca franta Si simtea ca ochii-i ca de friguri ard. Cine-i? Ce-i acolo? S-auzea la gard Parca-i om, ce vine. Se gandea Simina Ca de buna seama iarasi e vecina Tudora, ca dansa, dupa obicei, Rupe din gard vreascuri, cand nu-i gardul ei. Dar pe vremea asta? Tocmai potrivita, Pe cand toata lumea doarme linistita. De-ar fi fost mai ziua, fata s-ar fi dus Drept la gard, si leicii furca i-ar fi spus Vorbe de ocara, numai trei cuvinte, Ca de mult tot fura gardul, s-apoi minte Dac-o-ntrebi, si jura cand e la prilej Ca de-a pus ea mana macar pe-un gatej S-o gaseasca moarta maine-n zori vecinii. Ba a spus odata tatalui Siminii: Ce te legi de mine? Hai, sa vezi ce ard, Iaca-mi sari cu vorba ca eu fur din gard! Vreai sa-ti fac eu poate gardul nou? Ba bine; Leaga-te de fata-ti, ce te legi de mine? Ea-ti despoaie gardul Si Simina sta Locului, de spaima nici nu cuteza Sa rasufle tare, ca sa n-o auda Tudora, si-a prins-o tremurul de ciuda, Si simtea suindu-i sangele-n obraz. Slaba esti de inger! Si-i era necaz De slabia de astazi, ca de-o facatura. Cainele intruna maraie din gura. Ca sa taca, fata grabnic l-a adus, I-a pus capu-n poala si pe ochi i-a pus Mainile, deodata a simtit ca-i trece Junghiul pe sub coaste, fulgerat si rece, Si s-a strans de spaima toata langa pom A vazut cu ochii cum trecea un om Prin gradina. Iata-l! Tine-n maini zabunul Parca-s doi e umbra! Nu, e numai unul. Un talhar! Se duce spre fereastra drept. Inima Siminei se zbatea in piept Ca pe mal un pastrav, si vro doua clipe Nu-i venea rasuflet. Si-i venea sa tipe, Se temea. Sa taca mai rau se temea. Ar fi mers in casa, dar dac-o simtea De pe pasi talharul? S-ar grabi sa vie Catre ea, s-o bata. Doamne, cine stie Ce om rau e dansul, rau, ca altfel cum? Vrun fugit din ocna, care-ti sare-n drum Si te-omoara. Iata-l, s-a oprit d-odata Si tiptil s-aseaza la fereastra, iata El isi tine-n mana palaria, stand Ca lipit de ziduri, si din cand in cand Isi iveste capul, numai cate-o clipa Si patrunde casa si s-ascunde-n pripa. Uite-acum se duce si-acum sta lipit La fereastra casei cea din rasarit, Tot mai des priveste, tot mai mult s-arata. Parca n-ar fi-n casa cel pe care-l cata. Nu stiu cum Simina nu se mai simtea, Ii venea sa creada si tot nu credea, Dar in urma omul s-a intors odata Drept, asa ca fata ii vazu curata Fata-n zarea lampei. Rosie s-a facut Si-i venea sa rada de ce s-a temut. Si-ar fi ras cu hohot, dar cu mana stanga Si-a-nvelit obrajii si-a-nceput sa planga. VI

Se zarea de luna. Cainele-a latrat La strain, dar vesel fuga el a dat Ca sa-i linga mana si sa i se-arete Prieten. Si-atunci glasul plangatoarei fete Se-ncerca sa cheme cainele napoi, Numai ca s-auda hotul, ca sunt doi In gradina. Vantul, gata sa se culce, Murmura o ruga doinitor de dulce. VII

Nu esti suparata? Nu, dar tu? Nici eu! Si ma ierti? Lisandre, eu am fost de vina! Rasarise luna, galbena si plina, Ca o fata blanda care-n chip duios Vine sus din ceruri sa ne-aduca jos Linistea si pacea zarilor albastre Si cu dor sa umple sufletele noastre. Sub cires iubitii mult timp au ramas. Cand din usa tinzii s-auzi un glas Mustrator, dar dulce: Unde esti, Simino? Ne culcam! Pe usa pui zavorul, vino!.




Dragoste invrajbita


Aceasta pagina a fost accesata de 1524 ori.