Doina

Doina

de George Cosbuc

Copilo, tu esti gata De-a pururea sa plangi! Si cand esti trista, Doino, Tu inima ne-o frangi. Dar nu stiu cum, e bine Cand plangi, ca-n urma ta Noi plangem toti, si-amarul Mai dulce ni-e asa. Si toate plang cu tine Si toate te-nteleg, Ca-n versul tau cel jalnic Vorbeste-un neam intreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntampini la izvor, Tu singura stapana Pe sufletele lor. Le-nveti ce e iubirea Si razi cu ochi sireti, Deodat-apoi te-ntuneci Si cantece le-nveti: Sa cante ziua-n lunca Si seara cand se-ntorc, Cand triste-n pragul tinzii Stau singure si torc. Cand merg flacai la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Si stai cu ei, ti-e mila Sa-i lasi pustii, sa pleci. Cantand le-aduci aminte De-o fata din vecini, De mame si de-ogorul Umplut acum de spini. Si cand i-omoara dorul Si-n jurul tau se strang, Pui fluierul la gura Si canti, iar dansii plang. E plin de oameni campul, Tu, Doino,-n rand cu ei. Mosnegi si oameni tineri Si tinere femei Aduna fanu-n stoguri Si snop din spice fac Din scutece copilul Cand plange-n sahaidac Te duci si-l joci pe brate Si-l culci apoi pe san, Si-i canti s-adoarma-n umbra Capitelor de fan. Din vai tu vezi amurgul Spre culmi inaintand, Pe coaste-auzi paraie Prin noapte zgomotand, Si-asculti ce spune codrul Cand plange ziua-ncet Ah, toate, Doino, toate Te fac sa fii poet. Si, singura cu turma, Privind pierduta-n zari Spui muntilor durerea Prin jalnice cantari. Pe deal romanul ara Slabit de-amar si frant. Abia-si apasa fierul In umedul pamant. Tu-l vezi sarman, si tremuri Sa-l mangai in nevoi. Si mergi cu el alaturi Cantand pe langa boi. Iar bietii boi se uita Cu mila la stapan Pricep si ei durerea Sarmanului roman. Eu te-am vazut odata Frumoasa ca un sfant, In jur stateau batranii Cu fruntile-n pamant. Cantai, ca-n vis, de-o lume Traita-ntr-alte vremi, De oameni dragi, din groapa Pe nume vrand sa-i chemi. Si-ncet, din vreme-n vreme, Batranii-n jur clipeau Si manecile hainei La ochi si le puneau. Dar iata! Cu ochi tulburi Tu stai intre voinici, Te vad cum juri si blestemi Si pumnii ti-i radici! Pribegi de bir si claca, Copii fara noroc, Tu-i strangi in codru noaptea Sub brazi pe langa foc. Si canti cu glas salbatec, Si-n jur ei canta-n cor Cantari intunecate Ca sufletele lor. Cand stii haiduci in codru Te prinzi cu ei fartat, Li-arati poteci ascunse, Pe stanci le-asterni tu pat. Cand pun picioru-n scara, Tii roibul lor de frau; Grabit, cand prind ei pusca, Scoti plumbii de la brau: Iar cand ochesc, cu hohot Tu razi, caci plumbii moi S-au dus in piept de-a dreptul Spurcatului ciocoi. Ai tai suntem! Strainii Te-ar pierde de-ar putea; Dar cand te-am pierde, Doino, Ai cui am ramanea? Sa nu ne lasi, iubito, De dragul tau traim: Saraci suntem cu totii, Saraci, dar te iubim! Ramai, ca ne esti doamna Si lege-i al tau glas, Invata-ne sa plangem C-atat ne-a mai ramas!



Doina


Aceasta pagina a fost accesata de 2216 ori.