Din adancimi
de George Cosbuc
Din adancimi fara de margini A rasarit pe cer o stea; Si tristi, nemiscatori de-a pururi Aprinsii sori priveau la ea. De la-nceput, de cand e lumea, Izbita ea prin spatiuri reci Sa duce-ntr-una, sa tot duce Si sa va duce-n- veci de veci. Sa scuturau, gemand prin noapte, Din visuri desteptatii sori Ca sa-si mai scuture uratul, S-alunge-ai frigului fiori. Si sa uitau cu jale-n drumul Pierdutului drumet acum- O, de-ar putea si ei vreodata S-alerge-n veci pe-acelasi drum. Caci ei de la-nceputul lumii Stau solitari in gol asa, Si-n lungul cel de veci al vremii Ei tot pe-acelasi loc vor sta. Dar nu stiau ca steaua-n treacat Isi plange-amarul ei noroc, Ca, de-obosita, pizmuieste Pe cei ce stau etern in loc.
Din adancimi
Aceasta pagina a fost accesata de 2483 ori.
