Cosasul milos
de George Cosbuc
Un taran la camp isise
Sa coseasca intr-o zi:
Si cosind, deodata-n iarba
Jos un cuibusor gasi.
Iar in cuib stateau gra,ada
Pui vreo sapte, golasei.
"Of! dac-ar putea sa zboare!
Dac-ar fi mai amricei!
" Dar sunt mici si slabi, sarmanii,
Poate azi nici n-au mancat!"
Astfel omul zice-n sine
Cu sufletu-nduiosat.
Apoi cu-ngrijire mare
El coseste-n jurul lor,
Ca sa nu le strice cumva
Dragalasul cuibusor.
Pasarea batrana insa,
Dintr-un pom inalt vazand,
Pe cosas in apropiere,
Nu stia, ce are-n gand.
Ea zbura incoace, incolo,
Tremurand amar de frica,
Sa nu-i calce puisorii,
Sa ramaine singurica.
Dupa catva timp cosasul
Mai trecu p-acolo iara,
Puii pene aveau si aripi,
Si prin pomi din cuib zburara.
Si vazandu-i cum s-avant
Prin vazduh cu veselie,
El simtea in al sau suflet
O nespusa bucurie.
Cosasul milos
Aceasta pagina a fost accesata de 2460 ori.
