Colindatorii

Colindatorii

de George Cosbuc

Cad fulgii mari incet zburand,
Si-n casa arde focul,
Iar noi pe langa mama stand
De mult uitaram jocul.
De mult si patul ne-astepta,
Dar cine sa se culce?
Rugata, mama repeta
Cu glasul rar si dulce
Cum sta pe paie-n frig Hristos
In ieslea cea saraca,
Si boul cum sufla milos
Caldura ca sa-i faca,
Dragut un miel cum i-au adus
Pastorii de la stana
Si ingeri albi cantau pe sus
Cu flori de mar in mana.
Si-auzi! Rasar cantari acum,
Franturi dintr-o colinda,
Si vin mereu, s-opresc in drum;
S-aud acum in tinda

Noi stam cu ochii pironiti
Si fara de suflare;
Sunt ingerii din cer veniti
Cu Ler, oi Domnul mare!
Ei canta naltator si rar
Cantari de biruinta,
Apoi se-ntorc si plang amar
De-a Iudei necredinta,
De spini, de-ostasi, si c-a murit
Dar s-a deschis mormantul
Si El acum e-n cer suit
Si judeca pamantul.
Si pana nu taceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sarac ne-a fost, dar cald si drag
In casa-ne Craciunul.
Si cand tarziu ne biruia
Pe vatra calda somnul,
Prin vis vedeam tot flori de mar
Si-n fase mic pe Domnul.




Colindatorii


Aceasta pagina a fost accesata de 1891 ori.