Coardele de aur

Coardele de aur

de George Cosbuc


Cu hainele rupte, in sus si in jos
Pe drum si pe cale, pe stradele pline
Alerga mosneagul si varsa suspine
si plangea duios.
In mana-i o harpa o tine el strans
O harpa lipsita de coardele sale
Pe care mosneagul loveste cu jale,
c-oftat si cu plans.
Cu degete debile, cu versul rugator
Cu mana intinsa, cu palidafata
Cu vorbele-i blande de mare tristete,
el cere ajutor.
Il vad trecatorii, il vad tot mereu
Cum fuge mosneagul, cum coardele-si bate,
Cum cere de mila cu maini inaltate
si plange cu greu.
Il vad ziua-ntreaga pe strade, misel:
Dar nime in lume nimic nu-i intinde
Si nice durerea deloc nu-i cuprinde
si mila de el.
Ba unii din dansii se-ntoarca razand
Si unul pe altu cu glume se-ntreaba,
Si-si rad de batranul ce fuge cu graba
pe strada cersind.
Sarmanul, pe cale tot umbla mereu,
Dar ce sa castige cu harpa lui muta?
Desi dansul cere, dar nime-l ajuta
desi plange greu.
La pod se aseaza batranul mosneag
De trei zile aproape nimic nu mancase,
Si-acum, de slabire, el jos se-asezase
si canta cu drag:
"O, voi ce aveti suflet si cugetul bland
O, dati la saracul de-o paine bucata
Caci foamea-ndelungata si plansu-l imbata
de cand e flamand.
Si-i dati asa doara, la omul sarman
S-aveti de la Tatal rasplata in stele
Si fie-va mila de zilele-i grele
si dati-i un ban.
Sa cumpere coarde, caci ele-i lipsesc,
Sa poata sa cante suspinele sale
Sa uite de foame, sa uite de jale
cari il chinuiesc!"
Asa el se roaga si plange amar
Dar nimeni cantarea lui nu o primeste.
Trecand calatorul chiar nice voieste
sa-l vada macar.
Dar iat-o copila cu parul blondin
P-aicea se duce, p-aicea soseste.
Vazand cersetorul, din cale se-opreste
si zice-n suspin:
"Batrane mosnege! Iti spun adevar
Eu n-am sa-ti dau aur, si nici avutie
Ci da-ti-voi, de coarde, sa impletesti, tu
o pleata de par
Din dansul mai dat-am, mai dat la saraci!
Cosita-mi de aur e deasa si lunga
Si da-ti-voi din dansa o pleata,
s-ajunga coardele sa-ti faci;
Si coarda-mpletita pe harpa s-o pui
Dar nimeni in lume de ea sa nu stie
Si cine ti-a dat-o, saracule,
Tie nimic sa nu spui!
Caci dulcea ta harpa, asa de frumos
Sub mana-ti batrana, o va sta rasune
In tonuri pline de mandre strabune
si melodios"
Si ea isi desface din parul blondin
O pleata de aur si coarda impleteste
Apoi la batranul ea le daruieste
cu un suspin.
Batranul intinde coardele voios
Si trage cu dulce in tonuri de ingeri
Si varsa-si tot focul in tainice plangeri
si canta duios:
"O. dulce copila, cu parul de aur
Primeste un cantec, un cant de la mine
Caci tu ajutat-ai si ai facut bine
la un misel.
Dar eu n-am putere, ca sa-ti rasplatesc.
Caci, vezi, oh! prea bine ca eu sunt in lume
Un suflet ce piere pe cai fara nume
si care cersesc.
Dar deie din ceruri, sa dea D-zeu
Sa creasca de-acuma frumos a ta pleata,
Cu mult mai frumoasa, cu mult mai bogata
ca scump parul tau!
Sa ai si un mire frumos si bogat,
Un principe falnic si nimeni ca dansul
Acela sa-ti sfarme, sa-ti mangaie plansul
o, suflet curat!
O dulce viata, si-un trai fericit
In calea ta dalba sa te-ntalneasca...
Iar fruntea-ti senina pe tron sa domneasca
pe tron aurit!"
Asa el cintat-a cu sufletul plin
Cu dorul in cuget, si de fericire
Scotand adese ca si multumire
un tainic suspin.
Dar dulcea-i cantare si imnu-i duios
Departe strabate pe note si soapte
Profund se lateste prin mistica noapte
si misterios.
Atras de farmec si greu incantat
Mosneagului dulce, ah, iata, de-odata,
Ca si prin minune, un print i se-arata
frumos si bogat.
"O! Doamne, mosnege batran, iubit
Ma duc cu grabire la acea dulce fata
Cu fruntea senina, de tine cantata
cu par d-aurit!
Oh, du-ma mai iute si nu ma tinea
Caci sunt fara de ea incantata...
Iar pentru osteneala o dulce rasplata
si tu vei avea."
Trecut-a o luna, de-abia a trecut,
Si mandra copila cu coama-aurita
Serba-si a sa nunta, fiind fericita
cu printul avut.
De-atunci mosneagul e prea fericit
Uitat-a de jale, uitat-a si plansul
Si nu mai cerseste, cantand cu drag dansul
Pe strade-urgisit".





Coardele de aur


Aceasta pagina a fost accesata de 801 ori.