Cintecul ciresului

Cintecul ciresului

de George Cosbuc


Domnul zice primaverii:
"Nu e timp de-ntirziare;
Vezi, omida cere hrana,
Pregateste-i de mancare!"

Si pe loc ciresu-ncepe,
Sa dea muguri la caldura,
Peste noapte-apoi din muguri
Mii de frunze verzi rcescura.

Iar omida, desteptata
Din micutu-i ousor,
Isi deschide-n graba ochii,
Se taraste-ncetisor;

Si incepe sa manance
Dintr-o frunza inverzita.
"Ce gustoasa-i (zice-n sine)
Ah! cat sunt de fericita!"

Dumnezeu din cer iar zice:
"Primavara mea bogata!"
Si albina e flamanda:
"Mergi, de-i pune masa-ndata!"

Si ciresul verde-acuma
Cu mii flori se-mpodobeste;
Iar albina, cum le vede,
Drept la ele se grabeste.

Si gustand apoi din ele,
Zice-n sine "Ce placere!
Sucul astor floricele
Parca-i zahar, ba chiar miere!"

Domnul zice apoi verii:
"Pune vrabii de masa!"
Si ciresul se incarca
Cu cirese mari si grase.

"Bravo! vrabia graieste,
Chiar ravneam la asa poame;
Cat o sa mananc de bine!
Toata noaptea mi-a fost foame."

Apoi toamnei zice Domnul:
"Strange masa c-au mancat!"
Si prin pomi cu frunza deasa
Ploi si vinturi aspre bat.

Frunzele ingalbenite
Fug gonite-n zbor de vint:
Din pamant iesit-au toate,
Si cad iarasi la pamant.

Apoi iernei zice Domnul:
"Ce-a ramas, s-acoperi bine!"
Si deodata vai si dealuri
De zapada albe-s pline.





Cintecul ciresului


Aceasta pagina a fost accesata de 1178 ori.