Cicoarea

Cicoarea

de George Cosbuc


Pe campia-nrourata
Dintr-al zilei revarsat
Aduna frumoasa fata
Roua-n galbene ulcioare,
Lia cea cu trup de floare,
Fata de-mparat.

Iata-n mani cu suliti crunte
Cand iesi cu roibii sai
Soarele de peste munte,
El incremeni-n teleaga
Si-ntorcandu-si fata-ntreaga
S-a plecat spre vai.

Masurand prin zari hotarul,
El canta pe ganduri dus
Si lasand in voie carul
ingropase-n palme fruntea,
Si canta trecand pe puntea
Rosului apus.-

Mari minuni au fost acestea,
Dar mai mari am sa va spui,
Ca de-acum incep povestea,
Oameni buni, va fie-aminte
Ce-a facut'de-acum-nainte
Pentru
Lia lui.

A trimes la ea, s-o ceara,
Dintre frati pe cel mai mic,
El, venind in fapt de seara
Pe pamant, si-a dat solia.-
„N-o sa-l iau", raspunse
Lia
Mandrului voinic.

„El e vesnic calatorul
Nesfarsitelor carari -
Cum sa-i duc eu vesnic dorul?
Ziua zboara peste sate;
Peste ape-ntunecate
Noaptea, peste mari.

Poate-n car el nu ma lasa,
Ma si tem, asa pe sus.
Iar la mine-aici acasa
N-o sa stea!
Si cum sa fie
Fata de-mparat sotie
Celui vesnic dus?"

Soarele din umeri dete
Si-a zambit de-acest cuvant
Al nepriceputei fete,
Si-a trimes alt sol copilei,
Frate-al sau din faptul zilei,
Stea din cerul sfant.
- „N-o sa-l iau, ca-l stie tara
Si fricos si si-nrait.
Iese-n zori devreme vara
Hoinarind si-aprinde lunca,
Iar prin vai ucide munca
Plugului trudit,

Iarna insa-l inspaimanta
Negura si mutul
Ger.
Cand pe dealuri
Crivat canta
Si cu glas de lup alearga,
Ca sa prinda-n zarea larga,
Soarele din cer,

El, in goana-nspaimantarii
Galben si necutezand
Sa se nalte-n largul zarii.
Tot pe langa munti se pleaca,
Peste munti in mari sa-si treaca
Roibii mai curand."

innorat de ganduri stete
Soarele, ca l-au durut
Vorbele-ngamfatei fete -
S-a trimes pe
Doamna-Buna,
Sora-n cer, tacuta luna,
Sol mai priceput.

- „Dar mi-e teama mai ar
El, urmandu-ma-ntr-o zi
Si-obosit sa mai rasara
isi va parasi nevasta,
Si la noi pe lumea asta
Nu va mai veni.

Cui va ramanea-ngropata
Lumea-n noapte si eu cui?
N-o s.a fie niciodata
Soarele-n zari senine -
Sa-si pazeasca-n cer mai bine
Drumurile lui."

Soarelc-a gemut de-amarul
Vorbelor sarind din car,
Si-i trasnii pe osii carul;
Nor ii sta pe crestet ceata
Negre plete-umplura fata
Alba ca de var.

Fulgerau nebuni in zare
Roibii-nspaimantati acum
Si de bici, si de mirare
Ca simteau pe sub copite
Alte zari, mai sovaite,
Alta lume-n drum.

Flacari valvaiau pe drumul
Carului, si-adanc din vai
Se-nnora-n vazduhuri fumul
Alb de pe paduri carunte,
Iar pe munti pe cat un munte
Se naltau vapai.

Ar fi ars topita iarba
De pe lunci, iar apa-n mari
Poate-ar fi-nceput sa fiarba:
Desi iesi-nspaimantatorul
Domn al lumilor din norul
Zbuciumatei zari.

Iata-l, scuturandu-si raul
Pletelor.
Venind mahnit
Prinse cu putere fraul -
Si cu gurile-ncruntate
Nechezand, intorsi pe spate,
Roibii s-au oprit.

- „Nu-ntelegi tu nici din gmra
Tatalui!
Si-ti spui merera!
Eu te-am pus sa fii masura
Vremilor ratacitoare-
Ce ti-e pasul?
Spune-l,
Soare,
Ca sa-l stiu si eu.

Tu ti-ai pus pacatu-n minte,
Si pe-un drum al noptii pleci!
Pui alaturi,
Soare sfinte,
Biata pulbere-a cararii
Cu lumina-nflacararii
Soarelui de veci!

Mergi-ti drumul tau spre seara
Iar mandriei sti-vom noi
Ce sa-i facem ca sa piara!"
Si plecand stapanitorii,
incepura-n vuiet norii
Sa reverse ploi.

Iar in ziua ceealalta
Soarele pe
Lia-n lunci
N-o vazu din zarea nalta;
Dar zari, plangand tacuta,
Floare-albastra nestiuta
Lumii pan-atunci.

Stim asa, c-asa cu totii
Din stramosi am apucat,
Ca s-o stie-asa nepotii,
Cum s-a fapt din
Lia floare,
Cea cu trupul rupt din soare,
Fata de-mparat.

Ea de-atunci ca o sihastra
Creste-n margini de poteci,
Ziua vezi ea-i floare-albastra
Si te uiti la ea cu mila,
Stii ca-ntr-insa-i o copila
Si-un blestem de veci.

Ca-n amurg inchide floarea
Si, schimbata-n porumbel,
Zboara catr-apus cicoarea.
Si mereu strigand pe nume
Soarele, printr-alta lume
Umbla dupa el.

intr-o goana nentrerupta
Printr-al mortilor hotar,
Ea e martora cum lupta,
Negre
Duhuri cum omoara,
Si-amarata, biata, zboara
Tot pe langa car.

Si cu soarele deodata
Ea se-ntoarce iara-n vai,
Iar e floare biata fata
Pe campiile tacerii,
Dar cand vine-amurgul serii
Iarasi e pe cai.

Insa-n ziua cand cicoarea
N-o fi plansa-n zori de zi,
Va scapa de blestom floarea -
Soare insa-n zare-albastra
Veac de veac pe lumea noastra
Nu va mai veni.




Cicoarea


Aceasta pagina a fost accesata de 1271 ori.