Chindia
de George Cosbuc
Stau acum pe-o buturuga
Si ma uit prin vai,
Nu-i mai mult decat de-o fuga
Pana-n deal; si parca-i oaste
Cum se vad in sir pe coaste
Sutele de clai.
Imprejurul meu invie
Toate cate sunt.
Ce de joc si veselie,
Cand e soarele la toaca!
Iata-le, sarind se joaca
Undele de vant.
Una dintre clai s-ascunde;
Umbla pe furis,
Dupa ea mai multe unde,
Fuge care mai de care,
Dar, cotind, gonita sare
Repede-n tufis.
Toate-n camp acum s-aduna
Crangul rascolind,
Iar frunzisul suna, suna!
Dar pe cand alearga ceata,
Iat-o, din tufis, sireata,
Iese hohotind.
Ies, cu capul dat pe spate,
Soatele-i spre vai;
Razvratesc, intunecate,
Brazdele de fan, se-ncurca
Printre spini si iarasi urca
Coasta, printre clai.
Si mereu asa colinda
Dealurile-ntregi,
Si-n sfarsit, cand e s-o prinda
Toate cad pe ea deodata,
Din gramada-ncaierata
Na le mai alegi.
Multe guri acum se-ngaima,
Valmaseag nespus;
Paiele din camp, de spaima,
In vartej acolo prinse
Se rotesc si joaca-mpinse,
Se ridica-n sus.
Linistite-n urma toate
Tac si stau pe loc.
Nu stiu, de-obosite, poate.
Ori aleg prin
Uga-Buga
Dupa cine sa mai fuga
Intr-al doilea joc.
Ci-n curand incep sa salte
Pe sub tei; si cern
Flori de tei din crangi inalte.
Loc facandu-le sa treaca.
Ierbi si flori pe camp s-apk
Spicele s-astern.
Iar din tei, privind la ele,
Ispititi de joc,
Niste pui de randunele
Si-au uitat mancarca-n gura:
Jocul asta nu-l stiura!
Cerule, fa loc!
Unu-ncepe-acum sa-si bata
Aripele-n vant,
Iata-i toti acum deodata
Ciripind in zari senine:
Iar pe sus pe acolo-i bine.
Nu ca pe pamant!
Si se-ncinge-o veselie,
Toate sar mereu,
Flori si ierburi din campie,
Vant si flori si randunele —
Vesel, de-as putea cu ele
M-as juca si eu!
Gatul mierlele-ntinzandu-l
Nici nu mai ajung
Sa rasufle, — asa li-e gandul
La ce vad, la cate-asculta,
Si-n uimirea lor cea multa
Suiera-ndelung.
Veverita, de mirare,
Cand e-n varf de fag,
Cand p-un ram, cand pe-altul sare,
Dupa cum mai bun e locul
Printre crengi sa vada jocul
Cel asa de drag.
Iata-i iepurii, nebunii,
Coarne-n cap isi pun,
Stau in doua labe unii,
Altii peste cap s-arunca,
Sturzii hohotesc pe lunca,
Si, de ras nebun,
Pitpalacul-n grau sughita,
Iar nepotii lui
Dupa mama cea pestrita.
Mai pestriti ca ea la pene,
Sprinteni fug prin buruiene
Doisprezece pui.
Si mereu se-ncinge jocul,
Pana pe-nserat -
Si e plin de raset locul,
Plin de cantec deal si vale,
Cate-un nor drumet pe cale,
Galben de mirat,
Sta pe loc acolo-n 'naltul
Cerului, privind.
Pleac-apoi.
Dar vine altul.
Nu stiu ce gandeste norul,
Dar atotstapanitorul
Soarele-n cer, zambind,
Ca un mos privind nepotii,
Zice: - „Asa, baieti!
Veseli si la joc cu totii!
Pentru asta-mi place mie
Truda mea de-o vesnicie
Sa tot nasc vieti!"
Chindia
Aceasta pagina a fost accesata de 2481 ori.
