Calugarul

Calugarul

de George Cosbuc

Umbland monahul tandalind odata,
Vazu o vulpe-n crang, ca vai de ea,
Caci nici picioare si nici ochi n-avea-
Si-a stat privind cu inima mirata.
De unde-o fi venit aici si cum,
LIpsita de-ambele puteri pe drum?
Si-n care chip isi afla zilnic hrana,
In starea ei de plans cum e, sarmana!
Pe cand el combina ascunse cai
Pe cari s-apropie Cel-etern de-ai sai,
Vazu un leu ce-n dinti un cerb aduse
Si foarte aproape langa vulpe-l puse,
Si-apoi, mancand de ajuns, cat a ramas
Pe urma lui, destul si vulpii fuse.

O, nesfarsit de-ascuns ti-e blandul pas,
Eterna mila, care-atot prevede!
Iar gandul meu se-nchina adanc, si crede.

A doua zi veni un corb, purtand
O prada-n cioc, din care-apoi cazand
(Cu vrere-ori fara, nu stiu) o bucata,
Fu biata vulpe si-astazi saturata.
Si-asa din zi pe zi vazu mereu
Cum grije-avea de vulpe Dumnezeu.
Calugarul atunci crezu ca-i vine
Lumina nou-a mintii cei divine,
Precum avu si Paul la Damasc.
-" O, sfinte Doamne; iata, ma renasc!
Pe-a vietii mare singur esti pilotul
Ce duse singur catre tinta totul!
De-acum te stiu deplin, caci te-am vazut!"

Crezi rau tu cel ce crezi c-a fi-ncrezut
Ar fi credinta dreapta-a mantuirii -
De vrei dovezi, urmeaza-mi povestirii.

Calugarul voi sa-i faca deci
Si lui ca vulpii Tatal cel de veci,
Si stand la ruga pe genunchi si-n coate
Sa-i poarte Dumnezeu de grije-a toate
Se-ntinse deci in sdrentele lui vechi,
Si-adanc si-a tras potcapul pe urechi,
Si-asa zicea : - " Eu ii vestesc marirea,
Ii candt pricesne si-i rpeet psaltirea,
Si-a lui putere-o spui din loc in loc,
De poarta grije-astfel de-un dobitoc,
Pe-atat mai mult de mine el purta-va,
Spre-a-i fi printr-asta mai sporita slava,
De umbla pentru-o vulpe ascunse cai,
Ce drum va face pentru alesii-sai!"

Si-a stat, si-a asteptat, si-o zi, si doua,
Ori mana ca-n pustiu, ori lapte-n roua,
Ori ploi de potarnichi, ori stiu si eu
Ce gand avea ca-i face Dumnezeu.
Dar n-a venit nici leu si corb, nici mana!
Si-asa dorind printr-o minune hrana,
Slabi pan-a ramas un lemn uscat.
Pe cand acum aproape lesinat
De foame-ardea-ntr-o ultima rabdare,
Iesi, dintr-un parete - asa se pare,
Un glas zicand : " -Batran narod ce esti!
Pe Cel etern vreai tu sa-l ispitesti?
Tu crezi ca poti stirbi a mea marire
Precum imi canti, sau nu, dintr-o psaltire?
Si crezi tu, vierme, ce-ntr-o clipa treci,
Ca poti spori puterea mea de veci
Cu-a ta credinta? Da, si-aceasta-ncape:
"Credinta ta pe tine-o sa te scape"
Dar nu si-n felul ce tu orb il vezi
Si nu cum tie-ti place-a sti ce crezi!
Caci e si-alt adevar ce-n veci nu trece:
"Credinta proprie-a ta o sa te-nece!"

Acum eu zic : Calugare nebun,
Ca toti cari mantuirea-n lene-o pun,
Fii leu si corb, nu vulpe oarba, biata,
Ce-asteapta hrana ca sa vie gata.
Ca leu lucreaz-agonisind sa ai,
Nu duce din cersire-al vulpii trai.
Si vezi ca ei nevoie-i este-atare,
Dar ce doresti tu, cel voinic si tare?
Mergi, prinde prazi, nu sta un ticalos
Pandind vulpeste-al altora prisos,
Traind din ce-ti azvarl, cum face-un cane!
De poti, cu bratul tau aduna-ti pane!
"N-ai lipsa", zici. Asa zic ce-i nebuni,
Atunci tu pentru cei ce n-au s-aduni,
Si pentru-al altor bine tu munceste.
Misel e cel ce siesi isi traieste
Si numai lui, dar mult e mai misel
Acel ce-a altui trud-o fura el!

Iar tu de mana pe-altii si-i condu,
Nu cere-a fi condus de altii tu.
Vazut-ai leul ce-a facut, si corbul?
Si-i ceri lui Dumnezeu milog, ca orbul?
De-acea faptura-i vesel Dumnezeu
In care vede-al luptei bold mereu
Si care face (chiar fara sa stie)
Si altora fapturi o bucurie.
Dar cum sa fie vesel el de voi?
Mult n-o sa-ntrebe el la zi de-apoi
De rugi si psalmi, ci mai cu dinadinsul:
Cu-a sale fapte la cantar tot insul!

(1911)




Calugarul


Aceasta pagina a fost accesata de 2352 ori.