Baraganul
de George Cosbuc
Soare, pretutindeni soare,
Foc din zori pina-n apus.
Si-mprejur, dogoritoare
Zari pustii fara coline,
Nici pe cimp cintari de-albine,
Nici o pasere pe sus.
Numai groaza si fiorul
Stapinesc pustiul loc,
Trenu-si inteteste zborul,
Mai curind de-aici sa scape,
Din pamint lipsit de ape
Si mustrat de-atita foc.
Colo-n fund e parca turma
Ori imi pare-asa, stiu eu!
A ramas si-aceasta-n urma,
Iar cimpia fara viata
Are tot aceeasi fata
Ici si colo si mereu.
Iat-un car! Agale vine
Tras de boi cu umblet rar.
Si ma uit, ma uit mai bine;
In pustia asta mare
Parca n-am vazut, imi pare,
Niciodata boi si car.
Si-apoi iarasi golul zarii
Pina-n cerul jos ajuns
Nicairi indepartarii
Nu-i gasesti deosebire,
Unde-alergi a ta' privire
Tot acelasi trist raspuns.
La canton, cu steguletul,
Un copil zglobiu si mic,
Grav ce sta pe loc, istetul
Maica-sii, si-arata drumul!
Cind se da-ntr-o parte fumul,
Cimpul iarasi, si nimic!
Si nimic, nimic! In soare
Doarme galbenul pamint,
Fara umbra, fara cinturi,
Fraa de-ngaimari de vinturi,
Far'de ruga de mormint!
Baraganul
Aceasta pagina a fost accesata de 4908 ori.
