Armingenii
de George Cosbuc
Pe cand umbla Hristos prin tara
Latind cuvantul sau frumos,
Ovreii toti i-au scos ocara
Si carturari de-ai lor cercara
Prilegi sa piarda pe Hristoc.
Asa,-ntr-o noapte-ntunecata
Cand vecinicul Mantuitor
Dormea-ntr-o casa-ncrestinata,
Gasitu-l-au ovreii-ndata
Si sfat facut-au de omor.
La miezul noptii aveau sa vie
La casa unde el dormea
Si, casa pentru ca s-o stie,
Au pus ca semn si marturie
In fata casei o nuia.
Dar Dumnezeu, cel ce scoboara
Si-n gandul cel mai nevadit,
Nu lasa p-al sau fiu sa moara,
Caci a rascumpararii oara
Si vremea mortii n-a sosit.
Si Dumnezeu orbit-a firea
Ovreilor impinsi la rau,
Incat sa n-aiba nicairea
Vrun chip de-a faptui pierirea
Nascutului din Dumnezeu.
La miezul noptii-n gloata mare
Ovreii pe furis pornesc
Sunt muti ovreii de mirare,
Ca ei la casa fiecare
Ca semn cate-o nuia zaresc.
Dac-am pierdut si astazi prada,
Cu greu putea-vom s-o gasim.
Porneste-apoi ragnind gramada,
Pieranda-n zgomot toata strada
Tacutului Ierusalim.
Dar neputand sa mai gaseasca
Pe Christ ca sa-l omoare-n somn,
Pierdut-au noaptea dusmaneasca
Si n-au putut sa-ndeplineasca
Pierirea vesnicului Domn.
Si dintr-acea zi-nainte
Ramas-a obicei, si spun,
Ca pentru-aducerea-aminte
De noaptea mantuirii sfinte
Romanii si-azi armingeni pun.
Armingenii
Aceasta pagina a fost accesata de 2385 ori.
