Toamna tirziu
de George Cosbuc
Toamna tirziu,
In noaptea cu luna,
Cum vijiie codru
Si, geme, si suna!
Din nordul cu neguri
Un vuiet rasare,
Si vine, si creste
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Si bine-ntelege
Al ostilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea sa rascoale
Puteri obosite
Si-njura si urla,
Ca-si simte pieirea.
Si galben se face,
Nu poate s-adoarma,
Nu-si afla nici pace,
Si tremura codru
Cu inima rupta
De spaima, se zbate,
Cu vintul se lupta,
Pocneste si suna
Si-si urla durerea,
Caci vintul il prinde
Si-l stringe de mijloc,
Topindu-i puterea!
Si codrul se-ndoaie;
Si-l biruie vintul,
Rizind, il sugruma
Si-i rupe vestmintul,
Si parul i-l smulge
Si-n vai il arunca.
Un tipat rasare
Pe deal si pe lunca;
Grabitele pasari
Cu vuiet vin stoluri
Pe-ntinderea larga,
De spaima s-ascunde
Piriul sub gheata -
Si regele codru,
Din ultima viata,
Suspina vazindu-si
Pustiul, si geme,
Si cade pe spate,
Si moare cu fruntea
Pe pieptul naturii,
Si moare natura
De jalea padurii
In toamna tirziu!
Toamna tirziu
Aceasta pagina a fost accesata de 3044 ori.
