Mama

Mama

de George Cosbuc

In vaduri ape repezi curg Si vuiet dau in cale, Iar plopi in umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Carari ce duc la moara Acolo, mama, te zaresc Pe tine-ntr-o cascioara. Tu torci. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard. Iar flacara lor geme: Clipeste-abia din cand in cand Cu stingerea-n bataie, Lumini cu umbre-amestecand Prin colturi de odaie. Cu tine doua fete stau Si torc in rand cu tine; Sunt inca mici si tata n-au Si George nu mai vine. Un basm cu pajuri si cu zmei Incepe-acum o fata, Tu taci s-asculti povestea ei Si stai ingandurata. Si firul tau se rupe des, Caci ganduri te framanta. Spui soapte fara de-nteles, Si ochii tai stau tanta. Scapi fusul jos; nimic nu zici Cand fusul se desfira... Te uiti la el si nu-l ridici, Si fetele se mira. ...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti! La geam tu sari deodata, Prin noapte-afara lung privesti Ce vezi? intreab-o fata. Nimic... Mi s-a parut asa!



Si jalea te rapune, Si fiecare vorba-a ta E plans de-ngropaciune. Intr-un tarziu, neridicand De jos a ta privire: Eu simt ca voi muri-n curand, Ca nu-mi mai sunt in fire... Mai stiu si eu la ce gandeam? Aveti si voi un frate... Mi s-a parut c-aud la geam Cu degetul cum bate. Dar n-a fost el!... Sa-l vad venind, As mai trai o viata. E dus, si voi muri dorind Sa-l vad o data-n fata. Asa vrea poate Dumnezeu, Asa mi-e datul sortii, Sa n-am eu pe baiatul meu La cap, in ceasul mortii! Afara-i vant si e-nnorat, Si noaptea e tarzie; Copilele ti s-au culcat Tu, inima pustie, Stai tot la vatra-ncet plangand: E dus si nu mai vine! S-adormi tarziu cu mine-n gand Ca sa visezi de mine!




Mama


Aceasta pagina a fost accesata de 7856 ori.